Ciucă: Agenţia Naţională de Investiţii şi Comerţ va fi operaţională într-un timp foarte scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Investiţii şi Comerţ se va operaţionaliza într-un timp "foarte scurt" şi va fi un instrument de sprijin pentru mediul de afaceri, a declarat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă, la Topul Naţional al Firmelor Private.

Ciucă susține că agenţia va fi un instrument de sprijin pentru afaceri FOTO Arhivă

„Dacă în momentul de faţă reuşim să menţinem echilibrul, să dăm o predictibilitate pentru ceea ce înseamnă mediul de bussines din România se datorează şi acestei stabilităţi a încrederii pe care am reuşit să o transmitem către dumneavoastră, către mediul de afaceri din România, cât şi către investitorii străini. Am făcut în aşa fel încât să putem să optimizăm şi să aducem în realitate tot ceea ce noi am decis. Am promis că vom face o agenţie, un instrument, care până la urmă s-a concretizat într-o agenţie care să se ocupe de investiţii şi promovarea produselor româneşti. Este vorba despre Agenţia Naţională de Investiţii şi Comerţ. Ea urmează să devină funcţională, nu putem să spunem că peste noapte va face minuni, dar într-un timp foarte scurt se va operaţionaliza şi vom fi în măsură să venim cu acest instrument în sprijinul dumneavoastră", a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres

„Reţin şi am să ţin minte toate dezbaterile pe măsurile care trebuiau implementate, pe procedurile tehnice care trebuiau să asigure echitate şi acces pentru întreg mediul de afaceri. Este foarte clar că nu putem să ne îndeplinim obiectivele fără să asigurăm un mediu de afaceri care să fie deschis pentru investitorii români. Am fost într-o serie întregă de vizite în ţară şi am reuşit să vedem şi investiţii străine şi investiţii cu capital mixt şi investiţii 100% româneşti. Vreau să vă spun că sunt cât se poate de impresionat şi, în acelaşi timp, mândru când am văzut care este totuşi realitatea investiţiilor româneşti, realitatea şi potenţialul capitalului românesc, care se distinge foarte clar într-o serie întreagă de domenii unde putem să facem performanţă. Este păcat să nu venim în sprijinul tuturor celor care în momentul de faţă pot să demonstreze că avem creativitate, avem resursă umană şi avem un cadru care să poată să vă încurajeze să continuaţi să investiţi şi să dezvoltaţi afacerile pe care dumneavoastră le aveţi", le-a transmis prim-ministrul antreprenorilor.

El a completat că Guvernul se va ţine de cuvânt şi în ceea ce priveşte implementarea procedurilor şi oportunităţilor pe care le oferă parcursul ţării noastre către Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.

„Sunt o serie întreagă de faze tehnice, de etape, pe care le vom discuta cu dumneavoastră şi le vom concretiza în măsuri administrative astfel încât să putem să avem un mediu de afaceri reglementat în conformitate cu cel al celorlalte ţări care asigură 90% din potenţialul economic al lumii", a menţionat Nicolae Ciucă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine