Ciucă: 10 august a devenit un moment simbolic. Rămâne o pată în istoria recentă, un eșec al democrației

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că ziua de 10 august 2018 rămâne o pată întunecată în istoria recentă a României, subliniind că evenimentele din această zi au reprezentat un eşec al democraţiei române, afectând încredere cetăţenilor în instituţiile statului.

FOTO Inquam Photos

„Ziua de 10 august 2018 rămâne o pată întunecată în istoria recentă a României. A fost un eșec al democrației noastre și un moment care a afectat legătura de încredere dintre cetățeni și instituțiile statului. Cetățenii și-au exercitat atunci dreptul la liberă exprimare și au apărat independența justiției. Violența împotriva unor manifestanți pașnici, ca și agresiunea asupra celor care apără legea, sunt inacceptabile într-o democrație liberală autentică. Toți cetățenii trebuie protejați în exercițiul liber al drepturilor fundamentale, în niciun caz abuzați și intimidați. Democrația este puternică atunci când cetățenii sunt liberi să își exprime ideile, opiniile”, a scris pe Facebook șeful Senatului, Nicolae Ciucă.

Totodată, fostul premier a arătat că „ziua de 10 august 2018 a devenit un moment simbolic care nu trebuie uitat și a cărui importanță nu trebuie diminuată. Suntem datori, moral, legal și instituțional, clasă politică și instituții deopotrivă, să apărăm dreptatea și să nu mai permitem niciodată ca un astfel de moment nefast să se repete. Suntem datori să învățăm din greșelile trecutului și să construim o societate în care libertatea individuală să fie cu adevărat valoarea supremă pe care instituțiile statului să o protejeze și să o dezvolte pentru viitor”.

Dosarul 10 august, trimis în instanță

Dosarul 10 august a fost trimis în judecată de procurorii militari, fiind vizaţi 16 jandarmi, printre care şefii Jandarmeriei Române de la acel moment.

Procurorii spun că jandarmii care au coordonat acţiunea de la protestul din 10 august 2018 şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile şi au ordonat şi condus intervenţia în forţă pentru dispersarea a 30.000 de protestatari.

Anchetatorii susţin că "intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO. Astfel, s-a reținut că jandarmii au acționat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor".

Jandarmii au folosit 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână, se arată în comunicatul de presă.

„În ceea ce-l privește pe inculpatul col. CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei”, au mai arătat procurorii. 

Până la data de 1 august 2023, dintre persoanele vătămate, 312 s-au constituit părți civile în cauză. 

Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părți responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. 

Comunitatea Declic a cerut Tribunalului Militar București să judece în regim de urgență dosarul 10 August, atrăgând atenția că mai sunt doar 3 ani până la prescrierea faptelor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine