Ciorbea vrea sa stinga lumina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O serie de lideri taranisti, in frunte cu Dudu Ionescu, suspendati sau exclusi din PNTCD

Intr-o sedinta-maraton a Consiliului Permanent de Conducere tinuta miercuri noaptea, Victor Ciorbea a impus suspendarea si chiar excluderea unor lideri marcanti ai PNTCD, acuzandu-i ca incearca sa saboteze linia partidului. Actiunea de "sabotaj" este reprezentata de trimiterea unei scrisori critice lui Victor Ciorbea, in care i se cere sa ia masuri pentru relansarea partidului si coagularea fortelor crestin-democrate in jurul PNTCD. Scrisoarea nu a fost facuta publica, fiind considerata de sustinatorii ei un document de dezbatere interna, dar Victor Ciorbea a decis sa ia masuri drastice: Tanase Barde, initiatorul scrisorii, vicepresedinte, excus din partid; Remus Opris, Tiberiu Vodislav, vicepresedinti, suspendati pe timp de un an, la fel secretarul general Dudu Ionescu, in timp ce Bogdan Pitigoi, vicepresedinte si lider al organizatiei de tineret, a fost exclus, iar Mirel Tariuc, vicepresedinte a primit avertisment. Au mai fost exclusi din partid Mihai Badea, presedintele TUNTCD, si Andrei Marinescu, vicepresedinte OT. Vina lor este ca au prezentat si sustinut scrisoarea in fata Partidului Popular European. Ulterior, se pare ca excluderile au fost transformate tot in suspendare. La cateva ore de la pronuntarea sanctiunilor, conducerea PNTCD a lansat un atac dur la adresa fostului presedinte Emil Constantinescu, pe care l-a acuzat de "actiuni nedemne" prin care ar urmari distrugerea politica a taranistilor, actiune coordonata cu scrisoarea trimisa de criticii lui Victor Ciorbea. Liderii PNTCD sanctionati nu accepta pedepsele dictate de Victor Ciorbea. "Vom contesta aceste hotarari la Delegatia Permanenta. Noi nu avem de gand sa plecam la alt partid. Victor Ciorbea are probleme sa inteleaga ca fiecare are dreptul sa se exprime", spune Dudu Ionescu. Liderii suspendati sunt decisi sa participe luni la lucrarile Delegatiei Permanente. "As vrea sa vad ce face ca sa ne impiedice, aduce jandarmii, sigileaza portile?", s-a intrebat Dudu Ionescu.