Cioloş: USR-Plus este gata să îşi asume guvernarea alături de PNL, dacă nu ajungem la anticipate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna şi Dacian Cioloş FOTO Facebook

Preşedintele Plus, europarlamentarul Dacian Cioloş, crede că scopul PSD este să se agaţe de putere cu orice preţ şi să protejeze interesele baronilor locali. El a mai afirmat că dacă nu se va putea ajunge acum la alegeri anticipate, atunci alianţa USR-Plus este gata să îşi asume guvernarea alături de PNL până la alegerile parlamentare.

Dacian Cioloş a fost întrebat sâmbătă, la Digi 24, în ce măsură PSD poate bloca alegerile anticipate. 

“Strategia PSD este să agaţe de putere cu orice preţ şi să protejeze interesele baronilor locali care au ţinut în sus partidul în aceşti ultimi ani sifonând bani de la buget şi continuă că această strategie, de aceea vor să blocheze acum întoarcerea la electorat pentru că ştiu ce îi aşteaptă, au minţit o dată la sfârşitul lui 2016, nu o să le mai iasă de data aceasta. Eu sper să reuşim toţi cei care vrem să ne apucăm de treabă în România şi să începem reformele de care România are nevoie ca să se modernizeze, să reuşim să organizăm alegeri anticipate cât mai repede pentru că aici nu e vorba de interesul alianţei USR- Plus sau interesul altui partid, e vorba de ceea ce trebuie făcut în România. Altfel o să ne coste foarte scump această ezitare şi aceste slăbiciuni pe care le vedem acuma la nivelul Guvernului pentru că nu se pot lua decizii în Parlament”, a afirmat Cioloş.

El a precizat că PSD a arătat că este bun în strategii care să apere interesul social-democraţilor. 

“Mă aştept la orice din partea PSD, până acum au dovedit că sunt foarte buni în strategii care să le apere interesele lor şi nu ale cetăţenilor români, dar sper să fie tot mai puţini cei care încearcă să se salveze pe ultima sută pentru că ce pot să facă, să salveze câteva luni de zile în plus, tot vor ajunge în faţa alegătorilor, tot vor ajunge la alegeri. Singurul lucru pe care îl pot obţine e să mai stea câteva luni de zile, să mai prindă acolo eventual o pensie specială pe care şi-au votat-o tot din banii oamenilor, dar România va pierde de fapt pentru că aceste câteva luni încă în care s-ar menţine această instabilitate”, a explicat liderul Plus. 

Dacian Cioloş a mai afirmat că dacă nu se va ajunge acum la alegerile anticipate, atunci Alianţa USR-Plus îşi asumă intrarea la guvernare alături de PNL. 

“Principalul mesaj este ca alianţa USR-Plus susţine demersurile pentru organizarea alegerilor anticipate însă dacă cumva din diferite motive, nu ajungem să putem organiza alegeri anticipate atunci Alianţa USR Plus este gata să îşi asume alături de PNL sau de alte partide cu care putem avea compatibilitate, să îşi asume şi guvernarea României pentru următoarele luni pentru că ştim ce trebuie făcut şi avem şi oameni pentru asta”, a mai declarat Dacian Cioloş.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie