Cioloş, despre ridicarea vizelor pentru Canada: „Văd că lucrurile se mişcă; voi ţine legătura cu premierul canadian”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, referitor la ridicarea vizelor pentru Canada, că lucrurile ”se mişcă” şi şi-a exprimat speranţa că până la finalul mandatului său să existe progrese foarte clare şi chiar decizii în acest sens, adăugând, totodată, că va ţine legătura cu premierul canadian Justin Trudeau pe acest subiect.

”Sper eu să vedem progrese foarte clare şi chiar decizii (privind ridicarea vizelor pentru Canada - n.r.) sper eu până la sfârşitul mandatului acestui Guvern. Discuţia pe care am avut-o cu prim-ministrul Trudeau (Justin Trudeau, premierul Canadei - n.r.) a fost una eu consider foarte bună. Dacă înainte de a pleca acolo, dânsul considera că acordul de liber schimb CETA  n-are nicio legătură cu vizele, după această discuţie a înţeles că trebuie să abordeze acest subiect la nivel politic şi că trebuie să pregătească o decizie. Văd că lucrurile se mişcă”, a declarat premierul Dacian Cioloş, miercuri seară, la TVR.

Prim-ministrul a precizat că va ţine legătura cu premierul canadian Justin Trudeau, exprimându-şi, totodată, convingerea că ”vom vedea clarificări legate de poziţia Canadei cât mai repede”.

Premierul a subliniat că în cazul în care nu vor exista aceste clarificări, România, ca stat membru al Uniunii Europene, are ”anumite pârghii” pe care le va folosi.

”Pentru că altfel, sigur, şi noi avem anumite pârghii, ca stat membru al Uniunii Europene, pe care în mod clar le vom folosi, pentru că eu nu pot să concep ca România să semneze un tratat cu Canada, fără ca cetăţenii români să poată să beneficieze pe picior de egalitate cu ceilalţi cetăţeni europeni de acest acord. E simplu”, a punctat premierul Cioloş.

Ministrul canadian al Imigraţiei John McCallum vine sâmbătă la Bruxelles cu scopul de a soluţiona vechea dispută pe tema liberalizării vizelor cu România şi Bulgaria, înainte de reuniunea de săptămâna viitoare a Comisiei Europene (CE) dedicată reciprocităţii în acest domeniu şi pentru a deschide, astfel, calea către ratificarea unui acord de liber-schimb (CETA) între Uniunea Europeană şi Canada, relatează CBC News.

Ottawa se vede nevoită să acţioneze după stabilirea în octombrie a semnării Acordului Economic şi Comerical Cuprinzător (CETA) cu UE. Altfel ea riscă un vot de veto din partea Bucureştiului şi Sofiei, nemulţumite de faptul că românii şi bulgarii sunt trataţi ca cetăţeni europeni de mâna a doua, comentează postul.

Canada şi Statele Unite au primit în aprilie trei luni suplimentare pentru a se conforma politicii UE de reciprocitate în privinţa liberalizării vizelor. Este necesar ca cele două ţări, ai căror cetăţenii nu au nevoie de vize UE, să liberalizeze vizele pentru toţi cetăţenii Uniunii.

Canada le cere în prezent să obţină vize turistice cetăţenilor României şi Bulgariei, în timp ce Statele Unite cer vize cetăţenilor din cinci state membre ale blocului european.

Comisia Europeană urmează să se întâlnească pe 13 iulie să analizeze dacă să impună vize canadienilor şi americanilor.

La jumătatea lunii iunie, în cursul vizitei pe care a făcut-o la Ottawa, premierul Dacian Cioloş i-a înmânat premierului canadian Justin Trudeau o scrisoare comună a şefilor guvernelor român şi bulgar care susţin nevoia de reciprocitate în privinţa vizelor. Ca urmare a convorbirii între premieri, Dragoş Tudorache, şeful Cancelariei primului-ministru, a avut o întâlnire cu John McCallum, ministrul imigraţiei din Canada, pentru a stabili etapele de lucru pe dosarul Vizelor şi pentru clarificarea unor aspecte tehnice cu privire la regimul vizelor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”