Ciolacu: „Eugen Nicolicea nu mai are susţinere pentru un nou mandat; Scăpăm de penali de pe liste“. Ce spune despre Dăncilă, Iordache şi Şerban Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi seară, că Eugen Nicolicea nu mai are susţinerea organizaţiei locale din care face parte pentru o nouă candidatură la alegerile parlamentare. „Eu am spus că nu vor fi parlamentari pe listele PSD cu probleme penale şi mă ţin de cuvânt”, a spus acesta.

”Ce ştiu cu certitudine în acest moment, în organizaţia din care face parte domnul Nicolicea nu mai este susţinut”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la Antena 3.

În ceea ce priveşte alţi doi lideri din PSD despre care s-a spus că nu ar mai prinde locuri eligibile pe listele de candidaţi - Florin Iordache şi Şerban Nicolae – Marcel Ciolacu a arătat că el, ca lider al PSD ş-a asumat doar că nu vor exista candidaţi cu condamnări penale, iar cei doi nu au astfel de probleme.

”Eu am spus că nu o să fie parlamentari pe listele PSD cu probleme penale şi o să mă ţin de cuvânt de acest lucru pentru că aşa  cred e că este firesc şi cred că în orice stat democratic european este o selecţie. Nu-mi aduc aminte ca domnul Şerban Nicolae sau domnul Florin Iordache să aibă astfel de probleme. Eu cred că e o atitudine de respect. Eu nu scot prezumţia de nevinovăţie, vorbesc de oameni condamnaţi penal”, a mai afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă fostul premier PSD Viorica Dăncilă este susţinută pentru a ocupa un loc eligibil la alegerile parlamentare viitoare, liderul social-democrat susţine că decizia aparţine organizaţiei din Teleorman, din care aceasta face parte.

”Eu am luat o decizie ca fiecare organizaţie să aibă independenţa în a face propuneri pentru candidaţi, atât de la locale, cât de la parlamentare. Cred că a fost o decizie corectă în ceea ce priveşte localele, cu toate că la Vrancea domnul Oprişan nu a ţinut cont de sfatul meu şi acum trebuie să şi-o asume. Doamna Dăncilă e membră la organizaţia Teleorman. Mâine am o întâlnire cu toţi preşedinţii de organizaţii să discutăm propunerile lor”, a adăugat preşedintele PSD.

Surse din PSD au afirmat, luni seară, că lista partidului pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare ar urma să fie deschisă de profesorul Alexandru Rafila. Lista PSD pentru Senat, la Bucureşti, va fi deschisă de Gabriela Firea, urmată de Gabriel Mutu şi Daniel Zamfir. Vor mai candida pentru Senat Şerban Nicolae, Gheorghe Piperea şi Robert Cazanciuc.

Potrivit aceloraşi surse, nu se vor mai regăsi pe locuri eligibile mai mulţi parlamentari, între care Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Nicolae Bacalbaşa, Carmen Dan şi Liviu Pleşoianu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta