Cezar Preda: USL a declanşat Jihadul împotriva României democratice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Preda

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, astăzi, că Victor Ponta şi Crin Antonescu "au declanşatul Jihadul împotriva României democratice" şi că toate cererile USL privind revocările din funcţie "duc spre dictatură", notează Mediafax.

"Ponta şi Antonescu au declanşat Jihadul împotriva României democratice şi a românilor. După cererile de revocare din funcţie a Avocatului Poporului, a judecătorilor Curţii Constituţionale, a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmează cererile de revocare a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revocarea mandatelor parlamentarilor din opoziţie şi apoi lichidarea intelectualilor şi a presei libere. Toate duc spre dictatura a doi lideri incompetenţi, prinşi la furat şi copiat", a precizat Cezar Preda.

Majoritatea PSD-PNL ia în calcul, în sesiunea extraordinară care începe marţi, să forţeze schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, înlocuirea judecătorilor CCR declaraţi incompatibili, revocarea Avocatului Poporului şi iniţierea procedurii suspendării preşedintelui.

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică