CCR: OUG privind Curtea Constituţională pune în discuţie comportamentul abuziv al Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională

Curtea Constituţională afirmă că adoptarea OUG privind activitatea CC, înainte ca judecătorii constituţionali să se pronunţe pe modificările legii 47/2000, pune în discuţie comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţă de Curte.

Curtea Constituţională (CC) a constatat că o dimensiune a statului român o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept.
De asemenea, spune CC, excluderea de la controlul de constituţionalitate a tuturor hotărârilor Parlamentului nu se fondează pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenţa sa, presupune subiectivismul, interpretarea şi arbitrariul.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în cadrul căreia se regăseşte articolul unic cu următorul cuprins: "Articol unic.-Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori".

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată