Care sunt efectele votului uninominal „pur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de lege privind votul uninominal majoritar. Sistemul avantajează USL şi va duce la creşterea numărului de parlamentari.

Legea privind introducerea uninominalului „pur", în care mandatele de senator şi deputat vor fi atribuite candidaţilor care obţin cel mai mare număr de voturi, a fost adoptată, ieri, de Camera Deputaţilor, cu 180 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 26 de abţineri. PSD, PNL şi UNPR au fost în favoarea proiectului de lege, PDL s-a opus iar deputaţii UDMR s-au abţinut.

Potrivit actului normativ, iniţiat de liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, pragul electoral este desfiinţat, iar în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare acestea vor primi un mandat de parlamentar, chiar dacă nu câştigă niciun colegiu. PDL a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională legea votată ieri de Parlament.

Cine este avantajat

Sistemul uninominal „pur" avantajează formaţiunile mari, cum este în prezent USL, care are în jur de 48% din voturi, potrivit sondajelor. O dovedeşte situaţia din Marea Britanie, ţară care are un sistem identic cu cel votat, ieri, de Parlament şi unde partidul clasat pe primul loc este avantajat la distribuirea mandatelor.

Astfel, la alegerile parlamentare din Marea Britanie din 2010, Partidul Conservator a obţinut 36% din voturi, dar a câştigat 47% din mandatele parlamentare.

În schimb, noul sistem este total dezavantajos pentru partidele care au un scor între 15 şi 25%, cum sunt PDL şi Partidul Poporului. La aceleaşi alegeri din Marea Britanie, Partidul Liberal Democrat a obţinut 23% din voturi, dar a obţinut doar 8,7% din mandate.

Dacă ar beneficia de mandate suplimentare, USL ar putea avea majoritatea necesară pentru un nou Guvern. Mai mult, preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu,  crede că o miză ar fi şi suspendarea lui Traian Băsescu.

„Miza acestei legi electorale iniţiate de USL este scoaterea PDL şi a lui Traian Băsescu din viaţa politică", afirmă Cristian Pârvulescu.

Portiţe pentru UDMR şi UNPr

Deputaţii au eliminat şi pragul electoral de 5% pentru intrarea în Parlament. Eliminarea pragului avantajează UNPR, formaţiune cotată cu 1% în sondajele de opinie.

Prin noua reglementare, liderii UNPR care vor reuşi să fie primii clasaţi în colegiile lor vor deveni parlamentari. De altfel, eliminarea pragului electoral a fost una dintre condiţiile puse de UNPR pentru a semna protocolul de colaborare cu PSD, care include şi votul celor două partide în favoarea legii propuse de Victor Ponta.

Camera Deputaţilor a modificat legea electorală

USL a întins o mână şi UDMR introducând un amendament potrivit căruia în judeţele în care există o minoritate de peste 7%, aceasta să aibă un reprezentant în Parlament chiar dacă nu reuşeşte să câştige un colegiu uninominal.

În acest fel, UDMR va avea câte un loc garantat în judeţe precum Timiş, Braşov, Maramureş sau Arad, unde maghiarii sunt peste 7% din populaţie, dar este posibil ca Uniunea să nu câştige niciun colegiu. De noua prevedere vor beneficia şi românii din Harghita sau Covasna.

Pentru a face posibilă acordarea acestor compensaţii, numărul parlamentarilor va creşte, cel mai probabil, cu încă zece locuri. Deputaţii au respins amendamentele PDL privind reducerea numărului de parlamentari la 300.

Alternativa comisiei electorale

În paralel cu proiectul USL, comisia pentru codul electoral, condusă de Sulfina Barbu (PDL), a avansat un proiect potrivit căruia jumătate dintre parlamentari sunt aleşi în colegii, iar jumătate sunt aleşi pe o listă la nivel naţional. O astfel de lege ar fi permis PDL, partid cotat cu 17% în sondajele de opinie, să obţină un număr de mandate direct proporţional cu numărul de voturi. Din 2008,  în România este în vigoare un proiect de lege mixt care prevede alegeri uninominale plus redistribuire.

Şedinţă cu scântei în Parlament

Sistemul  de vot uninominal majoritar, iniţiat de USL, a trezit reacţia vehementă a societăţii civile ai cărei reprezentanţi au participat la şedinţa plenului.

 În timpul discursului ţinut de Crin Antonescu, de la balcoanele sălii de plen aproximativ 50 de reprezentanţi ai unor ONG-uri, între care Ecopolis, „Cere" sau APADOR-CH, au cerut respingerea proiectului.

Aceştia au afişat câteva bannere cu mesaje împotriva actualei Puteri: „USL pontează. Votul tău nu mai contează", „Democraţie reală acum!", „Vom fi mulţi în marea noastră minoritară".

„Nu văd cum ar fi anticonstituţional sau antidemocratic cât nu împiedică dreptul cuiva de a candida sub culorile partidelor sau independent şi dreptul alegătorului de a face alegerea pe care o doreşte", a spus Antonescu.

Printre cei care au contestat legea electorală s-au numărat foştii parteneri de guvernare PDL şi UDMR.

„Poziţia PDL este că, dacă se adoptă acel amendament privind reducerea numărului de parlamentari şi revenim la pragul de 5%, vom vota acest proiect cu toate problemele lui", a afirmat liderul PDL, Mircea Toader.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a arătat că sistemul de vot propus de liderii USL „va distruge sistemul politic şi pe cel electoral".

„Să schimbi un sistem electoral cu 5-6 luni înainte de alegeri este o greşeală, care se va întoarce ca un bumerang împotriva celor care adoptă acest sistem", a spus liderul UDMR.

"Să schimbi un sistem electoral cu 5-6 luni înainte de alegeri este o greşeală, care se va întoarce ca un bumerang împotriva celor care adoptă acest sistem."

Kelemen Hunor preşedinte UDMR


Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată