Care este prima ordonanță emisă de Guvernul Ciolacu 2

0
0
Publicat:

Guvernul a aprobat, marți, în prima ședință convocată de premierul Marcel Ciolacu, prima ordonanță de urgență. Aceasta transpune în legislație noua structură guvernamentală.

Guvernul Ciolacu 2 a aprobat prima ordonanță de urgență FOTO Inquam Photos

Guvernul a aprobat, în prima ședință convocată de premierul Marcel Ciolacu, Ordonanța de Urgență care transpune în legislație structura guvernamentală stabilită prin Hotărârea Parlamentului României pentru acordarea încrederii noului Executiv.

Principalele modificări

1. Atribuțiile viceprim-miniștrilor se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.

Viceprim-ministrul fără portofoliu coordonează instituţiile publice şi structurile din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului, precum şi Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", și avizează toate proiectele de acte normative care au impact bugetar.

2. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale se înființează ca urmare a fuziunii prin absorbție a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care se desfiinţează.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale preia de la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse toate activităţile, posturile, personalul aferent şi patrimoniul din domeniul familiei și tineretului, pachetul de acţiuni deţinut de stat la societatea "Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.)" - S.A. Bucureşti, precum și atribuțiile ce decurg din acest demers.

3. Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei trece din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi trece din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului. Această instituție va fi finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

4. Casele de cultură studenţeşti, respectiv Complexul Cultural Sportiv Studenţesc „Tei“ din Bucureşti, trec din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

5. Direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, respectiv Direcţia pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, trec din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

6. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale preia, prin protocol, personalul, patrimoniul, posturile și activitatea aferente domeniilor familiei și tineretului de la Agentia Națională pentru Sport.

7. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului se înființează prin preluarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și a componentei digitalizare de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCDI). Autoritatea pentru Digitalizarea României trece din subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, care se va desființa, în subordinea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

MCDI se reorganizează prin divizare totală, prin împărțirea întregului său patrimoniu, personal și a activității.

8. Ministerului Educației și Cercetării, înființat prin preluarea Ministerului Educației, va avea în subordine Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție care va prelua patrimoniul, personalul, posturile și activitățile aferente domeniului cercetare, aflate în prezent la MCDI.

„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă aprobate de Guvern, ministerele reorganizate propun Guvernului spre adoptare proiectele actelor normative pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea lor", a mai transmis Executivul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima