C. Preda (PDL) critică “paralizia executivă” a regimului “format doar din jandarmi cu muşchi, nu din miniştri cu creier”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a susţinut pe blog necesitatea intervenţiei Guvernului în dialogul social, avertizând că, "la limită, paralizia executivă poate lăsa impresia că regimul e alcătuit doar din jandarmi cu muşchi, nu şi din miniştri cu creier", iar "timp nu e foarte mult".

"Cred că partidul trebuia să mandateze în mod clar guvernul să intervină fără întârziere ca mediator social şi să solicite preşedintelui să asume rolul constituţional de mediator politic. În absenţa unor solicitări explicite de această natură, opinia publică poate ajunge să creadă că există doar vocea partidelor de opoziţie care vor demiterea preşedintelui, murmurul străzii şi o vagă dorinţă de discuţie", a criticat Preda.

Europarlamentarul PDL a mai scris pe blogul său că, pentru a porni dialogul, Guvernul ar trebui să fie gata să declare străzii "V-am auzit!" şi "să anunţe imediat un calendar al consultărilor pe care şi le propune". "În niciun caz nu trebuie să lăsăm în grija partidului ce trebuie să facă guvernul, ca principală forţă executivă", a mai apreciat Preda.

"Ideea că vom dialoga doar pentru a spune aceleaşi lucruri recitate de un an şi jumătate încoace nu ne va duce prea departe. Fără o voce clară şi aptă să nască încredere, există riscul ca în curând până şi pedeliştii să se simtă mai aproape de cererile străzii decât de viziunea propriului guvern", a arătat europarlamentarul PDL.

În opinia sa, dacă Emil Boc nu acţionează "prompt şi inteligent, va fi obligat de propriii săi suporteri să plece", iar inacţiunea premierului "riscă să blocheze orice mediere politică din partea Preşedintelui, indiferent că este vorba despre dialogul societăţii cu statul (în acest caz: guvernul) sau de consultările cu partidele politice".

"La limită, paralizia executivă poate lăsa impresia că regimul e alcătuit doar din jandarmi cu muşchi, nu şi din miniştri cu creier. Timp nu e foarte mult", avertizează Preda.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”