Buşoi, reacţie la atacul Gabrielei Firea: De doi ani arde gazul de pomană. Proiectele doamnei nu se văd pentru că nu există, nu pentru că le-ar boicota PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a răspuns acuzaţiilor aduse marţi de primarul Capitalei Gabriela Firea, potrivit cărora opoziţia din Consiliul General al Municipiului Bucureşti ar bloca proiectele propuse de primar. Buşoi a precizat că „proiectele doamnei Firea nu se văd pentru că nu există” şi că „doamna primar se victimizează”, deşi „de doi ani arde gazul de pomană”.

Preşedintele PNL Cristian Buşoi a răspuns marţi, printr-un comunicat de presă, acuzaţiilor aduse de primarul Capitalei Gabriela Firea, potrivit cărora PNL ar boicota în Consiliul General proiectele propuse de primar. Buşoi a precizat că „de aproape doi ani, administraţia Firea nu face nimic nici pentru trafic, nici pentru reţeaua de termoficare, nici pentru parcări şi, în general, zero barat pentru toate promisiunile cu care doamna Firea ne-a amăgit în campanie”.

Acesta a mai declarat că „în locul faptelor promise, Firea a livrat spectacole şi apariţii TV” şi că anul trecut primarul General a realizat „două rectificări bugetare de la care a tăiat exact fonduri de la străzi şi infrastructură”.

„În ceea ce priveşte companiile înfiinţate de Primărie — despre lipsa de transparenţă din aceste companii, despre oamenii angajaţi la conducerea acestor companii şi despre cheltuielile pe care aceste companii le fac, poziţia exprimată de mine şi de colegii din PNL a fost clară: companiile reprezintă, în cea mai mare parte, o Primărie paralelă, gri, prin care se irosesc bani din bugetul Bucureştiului”, se arată în comunicat.

Cristian Buşoi a mai precizat că „dintre cele nouă proiecte aflate pe ordinea de zi de miercuri, singurele proiecte pe baza cărora putem discuta şi care au o oarecare logică sunt cele privind construirea în parteneriat public-privat a parcărilor (esenţiale pentru Bucureşti), fondul imobiliar (unde a existat şi există un haos şi o furăciune generalizată), managementul traficului şi reparaţiile curente ale străzilor”.

Preşedintele PNL Bucureşti a explicat că partidul său „nu a blocat şi nu a votat niciodată împotrivă atunci când au fost necesităţi urgente de funcţionare, ca în cazul transformării în societăţi comerciale a RATB şi RADET” şi a conchis că „proiectele doamnei Firea nu se văd pentru că nu există”.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA