Buşoi: Nu cred că Geoană, după modul mizerabil în care a fost tratat, doreşte să se reîntoarcă alături de Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, luni, despre afirmaţiile preşedintelui PSD Liviu Dragnea privind o posibilă colaborare cu Mircea Geoană, că nu crede că liderul PSRO, după modul mizerabil în care a fost tratat, doreşte să se reîntoarcă alături de Dragnea şi că PNL este deschis în continuarea colaborării cu acest partid, după alegerile parlamentare.

Liderul PNL Bucureşti a afirmat că, deocamdată, este doar o declaraţie a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, privind o posibilă colaborare cu Mircea Geoană şi PSRO, partidul pe care îl conduce. „Nu am văzut, până acum, o deschidere a domnului Geoană faţă de domnul Dragnea şi faţă de PSD. Cred că protocolul pe care îl avem şi era, sigur, pentru alegerile locale, arată o oarecare deschidere de a comunica, de a colabora, şi poate fi foarte bine menţinut şi la alegerile parlamentare, în cazul în care PSRO va intra în Parlament şi se va forma o nouă majoritate parlamentară“, a spus Cristian Buşoi, citat de News.ro 

El a susţinut că „liderul PSD, Liviu Dragnea, este disperat pentru că, pe de o parte, ca o consecinţă directă a felului dictatorial de a conduce PSD, şi a faptului că unii parlamentari PSD înţeleg că Dragnea, cu problemele pe care le are, este o vulnerabilitate pentru partid, e disperat să încerce să oprească hemoragia din PSD“. 

„E disperat, pentru că dacă se va transfera unul dintre liderii importanţi ai partidului la partidul acela naţionalist, e posibil să aibă o problemă serioasă cu electoratul, şi atunci încearcă orice fel de artificiu, de captatio benevolentiae, către oameni cu care PSD s-a purtat execrabil“, a mai declarat Buşoi. 

El a adăugat: „Nu cred că domnul Geoană, după modul mizerabil în care a fost tratat, doreşte să se reîntoarcă alături de domnul Dragnea“. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la România TV, că excluderea lui Mircea Geoană din partid, în 2014, a fost o „greşeală" care ar trebui reparată nu prin reprimirea fostului lider, ci printr-o colaborare cu actuala sa formaţiune, PSRO.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă