Borbely: Am răsuflat uşurat pentru că s-a făcut dreptate. Nu mă ascund în spatele cuiva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely a declarat, marţi, după ce deputaţii au respins solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul său, că a răsuflat uşurat pentru că s-a făcut dreptate, arătând că nu s-a ascuns în spatele nimănui.

"Pentru mine, ca cetăţean al acestei ţări, care am simţit totdeauna că trebuie să-mi prezint punctul de vedere în comisie, comisia juridică şi plenul au analizat acest punct de vedere, eu cred că este un semnal foarte clar pentru toată lumea că, în primul rând, este vorba de respectul faţă de oricine, demnitatea cetăţeanului din România şi, din punctul meu de vedere, după aceste 14 luni de zile, este prima zi, probabil, când pot să spun da, am răsuflat uşurat pentru că s-a făcut dreptate. Aici într-adevăr s-a făcut dreptate, pentru că la nivelul Parlamentului, conform Constituţiei, legilor în vigoare are această posibilitate de a decide", a precizat Borbely.

El a adăugat că nu se ascunde în spatele nimănui şi că întotdeauna a spus lucrurilor pe nume, notează Mediafax.

"Nu m-am ascuns niciodată şi eu cred că sunt omul care timp de 22 de ani întotdeauna am spus lucrurilor pe nume. Deci, nici vorbă să mă ascund în spatele cuiva. Cred că, în primul rând, instituţia Parlamentului este o instituţie fundamentală a democraţiei şi în acest caz a decis conform competenţei de autoritate pe care o are", a mai spus Laszlo Borbely.

"Au fost 14 luni din viaţa mea, ultimele 14 luni din momentul în care în iulie 2011 s-a formulat prima oară această acuzaţie împotriva mea, şi nu a fost uşor, pentru că în primul rând ştiam că nu sunt vinovat, atunci când s-au formulat în mod oficial, pentru că anul trecut a fost de fapt o antepronunţare din partea procurorilor, în aprilie, când a fost o decizie de a cere începerea urmăririi penale, imediat am decis să-mi dau demisia ca ministru, pentru că aşa am considerat corect, să-mi depun mandatul pentru a nu pune sub semnul întrebării în niciun fel activitatea Guvernului din care am făcut parte", a adăugat deputatul UDMR.

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cererea de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely, prin vot secret cu bile, 53 de deputaţi votând "pentru" şi 181 "împotrivă".

La începutul lunii aprilie, DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

Camerei Deputaţilor a decis, în mai, retrimiterea la Comisia juridică a raportului privind cererea de începere a urmării penale a lui Laszlo Borbely, pentru întocmirea unui raport suplimentar. Liderul grupului UDMR, Mate Andras Levente, a solicitat acest lucru pe motiv că parlamentarii PSD erau în grevă parlamentară atunci când s-a elaborat raportul, în aprilie, decizia fiind luată cu numai şapte membri ai comisiei.

Camera Deputaţilor a respins, marţi, solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, potrivit estimărilor deputaţilor care participă la numărarea voturilor, exprimate cu bile.

Fostul ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a declarat, marţi, după şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor că este extrem de dezamăgit că a fost pus într-o situaţie de acest gen, făcând referire la respingerea cererii de începere a urmăririi penale.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €