Bombele legislative din Parlament. PSD obligă Guvernul Orban să scoată bani pentru pensii şi alocaţii mai mari. Şoferii de TIR sunt noii IT-işti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD pregăteşte o toamnă de foc pentru Guvernul PNL. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Bonusuri de 2000 de lei pentru profesori, creşterea punctului de pensie şi impunerea dublării alocaţiilor sunt proiectele pe care PSD vrea să le vadă adoptate în pragul localelor, acestea fiind o povară bugetară pentru un Guvern care se confruntă din ce în ce mai mult cu lipsa banilor din cauza pandemiei.

PSD continua bombardarea PNL cu proiecte cu iz populist. Ultima iniţiativă legislative la care s-au gândit cei din PSD este acordarea unor bonusuri lunare pentru profesori şi personal auxiliar din învăţământ, adică o formă de stimulare a acestora la fel ca în cazul medicilor, pentru că sunt puşi în faţa riscului de a se infecta cu coronavirus.

„Am depus proiectul de lege pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga perioadă a stării de urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii COVID -19. Cadrele didactice ar urma să beneficieze de un stimulent de 2.000 de lei lunar, iar personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic 1.500 de lei lunar. De aceste stimulente vor beneficia şi cei care vor face cursurile fizic, la şcoală, dar şi cei care vor face cursurile online”, a declarant liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis,

Social-democratul a precizat că impactul bugetar al proiectlui de lege este de 500 de milioane de lei până la sfârşitul anului. De asemenea, ca sursă de finanţare Simonis le-a recomandat liberalilor să apeleze la banii despre care Iohannis a decalrat că a reuşit să-i obţină pentru România, prin Mecanismul de redresare economică.

 Altă măsură pe care o au în plan cei din PSD este modificarea ordonanţei privind rectificarea bugetară. Mai precis, vor modificarea articolului care prevedea o creştere a punctului de pensie doar cu 14%. Social-democraţii vor revenirea la ceea ce prevede Legea pensiilor, adoptată în 2018 de Guvernul Dăncilă, adică creşterea punctului de pensie cu 40%. Subiectul pensiilor a dus la un adevărat conflict politic, tabăra liberal fiind cea care a ajuns să spună că PSD vrea tăierea pensiilor cu 14%, când de fapt această formaţiune vrea creşterea atât cât scria în lege.

O altă problem pentru Guvernul Orban este dublarea alocaţiilor. Deşi au adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru creşterea alocaţiilor cu doar 20% de la 1 septembrie,  iar următoarele creşteri să fie în 1 ianuarie 2021, 1 iulie 2021, 1 ianuarie 2022 şi 1 iulie 2020, Parlamentul a respins actul adoptat de Guvern. Proiectul prin care liberalii sunt obligaţi să dubleze alocaţiile e pe masa lui Iohannis, pentru promulgare, fiind la acesta de pe 21 august şi ar trebui să primească un răspuns până la jumătatea săptămânii viitoare. Surse liberale susţin că aşteaptă ca Guvernul să sesizeze CCR pe tema acestui proiect, fiind discutată problematica deja cu echipa lui Orban.

De altfel problemele bugetare se văd şi din faptul că Guvernul fuge de problema asigurării de material dezinfectant şi a măştilor pentru unităţile şcolare, fiind aşteptată ca situaţia să fie rezolvată de primari.

Tiriştii, noii IT-işti

Şoferii profesionişti ar putea fi scutiţi de impozitul pe venit, la fel ca IT-iştii şi lucrătorii din construcţii, pentru a avea un salariu minim de 3.000 de lei. Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege în acest sens depus de mai mulţi parlamentari PSD.

România are un deficit de circa 45.000 de şoferi profesionişti şi „un număr considerabil de vatmani”, iar operatorii de transport sunt nevoiţi să ţină în garaje între 10 şi 15% din vehicule, spun iniţiatorii, care mai afirmă că sectorul transporturilor nu a beneficiat niciodată de facilităţi în România. Aşadar, parlamentarii propun ca şoferii profesionişti să fie scutiţi de impozitul pe venit până la data de 31 decembrie 2028. Este vorba de transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători, alte transporturi terestre de călători, transport de marfă.

Totodată, proiectul stabileşte că pentru şoferii profesionişti salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 3.000 de lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră, fără a include sporuri şi alte adaosuri. Nu în ultimul rând, şoferii profesionişti vor fi scutiţi până în 2028 şi de la plata asigurărilor de sănătate, fiind însă consideraţi asiguraţi în sistemul public, dar şi de contribuţia la Pilonul II de pensii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală