Bogdan Aurescu l-a felicitat pe omologul său din Republica Moldova pentru învestirea noului Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Aurescu, ministerul Afacerilor Externe. FOTO: Inquam Photos

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a felicitat pe omologul său din Republica Moldova, Nicolae Popescu, cu ocazia preluării mandatului. Cei doi miniştri au avut în aceeaşi zi o primă convorbire telefonică, pentru a reitera relaţia specială dintre cele două state, precum şi necesitatea relansării cooperării bilaterale în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

„Cu această ocazie, ministrul român al afacerilor externe a adresat felicitări omologului său pentru numirea în funcţie, a reasigurat cu privire la sprijinul ferm al României pentru procesul de reformă şi pentru parcursul european al Republicii Moldova şi a propus realizarea unui contact direct la nivel de ministru, cât mai curând posibil, pentru a discuta paşii următori în ceea ce priveşte dezvoltarea agendei comune, în continuarea vizitei ministrului Bogdan Aurescu la Chişinău, din 23 iulie 2021, şi a schimbului de opinii aprofundat cu Preşedintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat în mod special contextul favorabil pentru reforme democratice şi avansarea parcursului european al Republicii Moldova, precum şi pentru aprofundarea relaţiei bilaterale şi a Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că misiunea noului Guvern de la Chişinău este de importanţă majoră, în condiţiile votului clar acordat de cetăţenii Republicii Moldova la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, pentru implementarea reformelor care să susţină dezvoltarea şi modernizarea Republica Moldova pe principii europene.

Şeful diplomaţiei române l-a asigurat pe omologul său din Republica Moldova de întreaga deschidere a autorităţilor de la Bucureşti pentru un dialog şi o cooperare de succes din perspectiva avansării proiectelor bilaterale de importanţă strategică, precum şi de întreg sprijinul diplomaţiei române pentru identificarea celor mai potrivite căi de materializare a proiectelor politice şi sectoriale, în vederea aprofundării Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi promovării parcursului său european.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre agenda de contacte bilaterale politice de nivel din perioada următoare.

Ministrul Nicolae Popescu a mulţumit pentru tot sprijinul acordat de România, inclusiv în contextul pandemic. Totodată, şeful diplomaţiei de la Chişinău şi-a exprimat încrederea că foarte buna cooperare dintre cele două ministere de externe va sprijini avansarea rapidă a proiectelor bilaterale strategice şi consolidarea parcursului european al Republicii Moldova”, arată comunicatul de presă al MAE român.

Vezi şi: Cîţu: Mult succes noului Guvern al Republicii Moldova. Găsiţi în Guvernul României şi în mine, personal, un partener angajat deplin

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online