Boc: Avem termen de elaborarea a legii pensiilor până pe 3 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul legii pensiilor va fi finalizat până pe 3 februarie, a anunţat duminică primul ministrul Emil Boc.

"Am decis în ultima şedinţă de Guvern ca pe 3 februarie Guvernul să adopte forma finală a Legii reformei sistemului de pensii după toate discuţiile pe care le-am purtat la toate palierele şi nivelurile, astfel încât Parlamentul să aibă, la începutul sesiunii, spre dezbatere acest proiect extrem de important pentru România şi asigurarea sustenatibilităţii sistemului de pensii, fără privilegii şi fără discriminări', a spus Emil Boc.

Şeful Executivului a precizat că în urma discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor financiare prezenţi la Bucureşti două sunt priorităţile Guvernului în perioada următoare: legea pensiilor şi legea responsabilităţii fiscale.

"Două sunt responsabilităţile majore: adoptarea până la sfârşitul lunii martie a Legii responsabilităţii fiscale şi adoptarea în sesiunea parlamentară care urmează a Legii care vizează reforma sistemului de pensii", a spus şeful Executivului.

Guvernul doreşte adoptarea în procedură de urgenţă a celor două acte normative.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG