Bate vântul rupturii în PSD: hemoragie pe modelul din 2010?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Geoană, Năstase, Iliescu şi Ponta se simt prea înghesuiţi la conducerea PSD

PSD se află în faţa unei rupturi după modelul din 2010, atunci când patru piese grele au plecat din partid şi au format Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR).

Iminenta excludere a lui Mircea Geoană din PSD, la Comitetul Executiv din 22 noiembrie, poate produce un cutremur asemănător: deja o serie de parlamentari, primari, şefi de CJ şi lideri judeţeni şi-au anunţat sprijinul pentru un nou partid înfiinţat de Geoană. Printre numele grele care ar trece în barca lui Geoană e vehiculat şi cel al lui Marian Vanghelie, primarul sectorul 5 din Capitală, aflat în conflict cu liderul PSD, Victor Ponta.

Cum s-a rupt PSD în 2010:

1. Gabriel Oprea

Mazilit de partid pentru afrontul adus prin promovarea în MAI a unor persoane considerate a fi prea apropiate de Traian Băsescu, fost prefect al Capitalei şi apoi ministru al Administraţiei în Guvernul Năstase, Gabriel Oprea a iniţiat procedurile de (re)construire a unei formaţiuni, atrăgând alături de el nemulţumiţi atât de la PSD, cât şi de la PNL.

"(...) eram ministrul Administraţiei şi Internelor în momentul în care mi s-a cerut pe linie de partid să numesc oameni în anumite funcţii, şi atunci când instituţiile speciale ale statului român, serviciile de informaţii, au spus că sunt exponenţi ai crimei organizate, nu i-am numit cu orice risc. (...) Aşa s-a născut acest partid", a spus el.

2. Marian Sârbu

Este principalul autor al programului politic al UNPR şi cel care are rolul principal de a prelua de la PSD tradiţionalele relaţii cu sindicatele. Fost sindicalist, Sârbu a condus Ministerul Muncii atât în Guvernul PSD Adrian Năstase, cât şi în Guvernul PDL-PSD Emil Boc.

Plecarea sa din PSD a intervenit după ce, ofertat de Boc să continue ministeriatul şi în formula guvernamentală PDL-UDMR, a primit interdicţie de la partid.

Sârbu a precizat că nemulţumirile sale sunt legate de "linia strategică a partidului". "Uneori, în partid, mi se cere să fiu inconsecvent cu propriile mele opinii", a spus el.

3. Cristian Diaconescu

Al treilea preşedinte al UNPR, cel de onoare, este Cristian Diaconescu, ministru al Justiţiei în timpul guvernării Năstase şi ministru al Externelor în primul Cabinet Boc. A plecat din PSD după Congresul din 20 februarie la care a candidat la preşedinţie, în circumstanţe tulburi legate de o aşa-zisă monitorizare a lui de către o anumită grupare din partid.

A fost un scandal mediatic de proportii, cu lansarea in mass-media a unei informatii bomba, potrivit careia ar fi fost monitorizat timp de 10 zile, 24 de ore din 24, de o sursa neprecizata. Ca urmare a dezvaluirilor facute de jurnalista Floriana Jucan, senatorul PSD a depus plangere la Parchet pentru ca cei care l-au monitorizat ilegal sa fie identificati.

4. Neculai Onţanu

Al patrulea om din ierarhia UNPR este Neculai Onţanu, primarul sectorului 2 din Capitală, unul dintre primarii social-democraţi cu scorurile electorale cele mai bune în Bucureşti. El a fost exclus din PSD în octombrie 2009, după ce a anunţat că sprijină candidatura lui Traian Băsescu la prezidenţiale. Onţanu a mai avut, între martie 2006 şi 2007, o perioadă în care a activat ca independent, el demisionând din PSD.

"Traian Băsescu a dovedit că are dorinţa de schimbare a României, ştie să se lupte pentru aceste idei. De aceea, consider că este un gest firesc - civic, mai degrabă decât politic - acela de a mă alătura, astăzi, celor care sprijină candidatura domnului Traian Băsescu pentru un nou mandat de preşedinte al României", spunea Onţanu.

Social-democraţii i-au catalogat pe aceştia trădători, numind UNPR-ul drept "partidul lui Băsescu".

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €