Băsescu vrea anularea celor 108 modificări aduse Legii educaţiei nr. 1/2011. În opinia sa, aceste modificări menţin "vechile practici din educaţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu vrea anularea celor 108 modificări aduse Legii educaţiei nr. 1/2011, cunoscută şi ca Legea Miclea - Funeriu, fostul şef al statului susţinând că aceste modificări menţin "vechile practici din educaţie în care în centrul sistemului se află interese de grup, interese sindicale, şi nu interesul elevului".

Liderul PMP, Traian Băsescu, a afirmat, joi seară, la Ploieşti, că unul dintre obiectivele PMP este acela de a aduce Legea educaţiei nr. 1/2011 la forma sa iniţială prin anularea celor 108 modificări aduse acesteia după adoptare.

"Obiectivul nostru este ca Legea 1/2011 să fie adusă la forma iniţială, anulate cele 108 modificări aplicate legii şi lăsată legea să funcţioneze timp de cinci ani. Cu certitudine se va schimba faţa învăţământului", a spus Băsescu.

Fostul şef al statului susţine că prin modificările aduse Legii 1/2011 s-a revenit "la vechile practici din educaţie în care în centrul sistemului de educaţie se află interese de grup, interese sindicale, interese de a menţine posturi ocupate cu oameni nepregătiţi în detrimentul interesului elevului", a spus Băsescu.

Preşedintele PMP i-a criticat şi pe liderii sindicatelor din sistemul de învăţământ despre care a spus că nu ţin cont de interesul elevului, ci de interesele lor, ale universităţilor şi ale profesorilor.

"Uitaţi-vă la liderii sindicali din educaţie pe care îi vedeţi toată ziua la televizor. I-aţi auzit vreodată vorbind de interesul elevului, ei vorbesc doar de interesele lor, de interesele universităţilor, de interesele cadrelor didactice. Dar trebuie să înţelegem, pentru Dumnezeu, nu cadrul didactic este în centrul sistemului de educaţie, ci copilul. Cadrul didactic este omul pus de stat să servească pregătirea copilului", a mai spus Băsescu.

El a apreciat că actualul sistem de educaţie are aceleaşi "metehne" pe care le avea înainte de 1989, criticând faptul că elevul nu este implicat în procesul de predare şi că profesorii îşi fac datoria "ca nişte funcţionari".

Băsescu a spus că nu îi critică pe dascăli, ci sistemul şi că, în opinia sa, varianta iniţială a Legii 1/2011, concepută după model finlandez, este cea mai bună soluţie pentru reformarea acestuia.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online