Băsescu trimite o echipă SPP în Siria pentru o misiune a ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a aprobat trimiterea unei echipe a Serviciului de Protecţie şi Paza (SPP) în Siria, pentru efectuarea unei misiuni de protecţie a unor oficiali ONU.

„Preşedintele Traian Băsescu a aprobat joi, 31 octombrie, solicitarea Secretariatului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) referitoare la executarea misiunii de protecţie apropiată a coordonatorului special şi a altor oficiali ai Naţiunilor Unite în Siria şi pe timpul vizitelor în alte regiuni de către o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) din România“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedinţia precizează că aprobarea s-a făcut „în temeiul Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operatii în afara teritoriului statului român.“

La începutul lunii octombrie, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a transmis Consiliului de Securitate că echipa internaţională de experti care va supraveghea distrugerea armelor chimice din Siria va număra circa 100 de membri şi va necesita cel mai probabil sprijin din partea statelor membru ONU.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"