Băsescu: Preşedintele a ales corect,  aplicând decizia CCR. De văzut dacă cei care îi cereau asta sunt în stare să aplice şi decizia pentru 300 de parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu aminteşte decizia CCR care cere reducerea numărului de parlamentari. Foto: Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că şeful statului, Klaus Iohannis, a ales corect când a semnat decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, respectând astfel decizia CCR. Totodată, fostul lider PMP a amintit că o decizie a CCR a cerut reducerea numărului de parlamentari la 300, spunând că e de urmărit dacă „cei care îi cereau imperativ lui Iohannis” să respecte CCR, vor pune în aplicare şi această decizie.

„300. Preşedintele Iohannis a ales corect, punând în aplicare decizia CCR şi a revocat-o pe Laura Codruţa Koveşi. Este acum de văzut dacă cei care îi cereau imperativ Preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR, sunt la rânu-le dispuşi să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor.

Hai băieţi, puţin curaj. 300”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook. 

Totodată, fostul preşedinte a subliniat în încheiere şi că „România nu are în momentul de faţă mai mult de 300 de politicieni care să poată exercita cu competenţă funcţia de parlamentar”. 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, ca urmare a deciziei CCR, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi. „Lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită“, a mai transmis şeful statului. DNA va fi condusă interimar de Marius Iacob, adjunctul Laurei Codruţa Kovesi, până la numirea unui nou titular

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul