Băsescu, despre ginerele lui Ceauşescu: E un om urât care trăieşte din minciună. A rămas cu năravurile socrilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. FOTO Mediafax

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a răspuns, marţi, acuzaţiilor ginerelui lui Nicolae Ceuşescu, Mircea Oprean, pe care l-a numit „propagandist voluntar, un om urât care trăieşte din minciună“ afirmând că declaraţiile acestuia referitoare la o tranzacţie comercială româno-americană care ar fi fost împiedicată de către el, în perioada în care era reprezentant al companiei Navrom la Anvers sunt minciuni.

„Domnul Marius Oprean spune altă trăsnaie, cum am primit eu bani din ţară la Anvers fiind să angajez un vapor care trebuia să care piei de vacă venite din America şi eu trebuia să descarc pieile de vacă şi să le încarc pe un vapor pentru care primisem bani de acasă să-l angajez. Acest domn Oprean este de pe altă planetă. Eu am servit o companie care ea punea la dispoziţie vapoare şi nu închiria vapoare. Eram reprezentantul companiei de navigaţie Navrom, deci n-aveam cum să închiriez vapoare pentru alţii pentru că noi dădeam vapoare. Mai mult, navele nu se angajau niciodată din străinătate. Angajarea navelor pentru transport se făcea numai de serviciul companiei. Ei negociau contractele, ei asigurau capacităţile de care aveau nevoie agenţii economici români cu nave proprii, nu cu nave închiriate”, a declarat Traian Băsescu, afirmând că Oprean a rămas cu „năravurile lui socru-său şi ale soacră-sii“, potrivit News.ro.

Fostul preşedinte a ţinut să sublinieze că nu a primit niciodată bani să angajeze vreo navă. „Fabulatorul (Mircea Oprean - n.r.) nu spune nici mai mult, nici mai puţin decît că am angajat eu nava, dar i-au rămas lui ta-su mare pieile de vacă pe cheu pentru că eu am pus nava să facă contrabandă, adică am încărcat-o cu blugi, ţigări şi whiskey şi am trimis-o să facă contrabandă în loc să-i aduc lui socru-su pieile de vacă ca să facă bocanci. Asta e explicaţia pe care a dat-o. S-a pierdut producţia de bocanci din cauza mea, după mintea lui Oprean”, a susţinut Băsescu, potrivit aceleiaşi surse.

Liderul PMP a subliniat că Mircea Oprean minte şi că este o persoană căreia „nu i-a plăcut condamnarea comunismului”, afirmând că rudele lui Ceauşescu trebuie să suporte consecinţele. „Acest individ minte şi asta îmi arată o dată în plus ce bine am făcut că am condamnat comunismul. Un individ care a trăit în atmosfera securistoidă a lui socru-său şi al soacră-sii vine să vorbească public despre un om pe care nu l-a văzut în viaţa lui şi cred că nici n-a auzit până am ieşit preşedinte de mine, dar îşi aruncă spurcata propagandă de tip comunist la pachet cu Roşca Stănescu asupra unui om pe care probabil îl urăşte. Ştiu că nu i-a plăcut condamnarea comunismului. Ştiu că nu i-a plăcut că am declarat comunismul regim ilegitim şi criminal, dar trebuie să suporte şi rubedeniile lui Ceauşescu consecinţele”, a mai spus fostul şef al statului.

Băsescu i-a făcut şi o caracterizare dură. „Nu-i este clar propagandistului din familia Ceauşescu dacă eu am fost sau nu ofiţer, dar sigur am fost omul lor. În primul rând eu nu am fost trimis de o intreprindere de comerţ exterior, n-am fost trimis de Ministerul de Externe, n-am fost trimis de Ministerul de Interne. Eu am fost trimis prin ordin al ministrului Transporturilor. N-avea nimic Ministerul Transporturilor cu partea de securitate şi adunat informaţii. Deci nicio legătură. Bolşevicul comunist a ţinut să mai lanseze o perdea de fum. Cred am fost cel mai căutat politician legat de acest lucru şi slavă Domnului că am avut inspiraţia să predau cele peste două milioane de dosare ale fostei securităţii ca să nu existe dubii că aş fi reţinut ceva”, a conchis Băsescu.

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu, a afirmat, la Antena 3, că o tranzacţie comercială româno-americană ar fi fost împiedicată de către Traian Băsescu, în perioada în care era reprezentant al companiei Navrom la Anvers, deoarece ar fi trimis vaporul închiriat pentru transbordarea mărfurilor să facă „bişniţă”, incidentul fiind muşamalizat cu ajutorul Securităţii.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”