Băsescu, derapaj rasist: „Grupările de ţigani trebuie să înţeleagă că nu pot fi toleraţi cu modul lor de viaţă“. Fostul preşedinte, reclamat la CNCD VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu este reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de trei ONG-uri pentru ”declaraţii discriminatorii şi incitatoare la ură” la adresa romilor, făcute într-o emisiune TV. De asemenea, au solicitat şi intervenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului în acest caz.

”Organizaţiile semnatare, Centrul de Resurse Juridice, Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului – ACTEDO şi Asociaţia MozaiQ LGBT, informează pe această cale şi solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliului Naţional al Audiovizualului să îşi exercite mandatul cu privire la declaraţiile discriminatorii şi incitatoare la ură ale lui Traian Băsescu exprimate ieri, 1 mai 2020, la adresa minorităţii rome”, se arată într-un conunicat al celor trei ONG-uri, intitulat ”Recidivistul Traian Băsescu discriminează din nou”.

Cele trei organizaţii susţin că, printr-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii “100%” de la Realitatea Plus, cu referire la restricţiile impuse pe perioada pandemiei, încălcarea acestora şi posibilul termen de 15 mai de încetare a stării de urgenţă, Traian Băsescu a avut un discurs lung de diferenţiere a cetăţenilor români de etnie romă de etnicii neromi, printr-o serie de afirmaţii naţionaliste  şi rasiste, începând cu folosirea termenului de ţigan în locul celui de rom şi marcând, din nou, un discurs ignorant şi populist prin care statul român îşi neagă cetăţenii de etnie romă.

”Uite, cred că şi aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea şi toleranţa românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii. Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (…). Acuma tot ce vedeţi aici să ştiţi că se petrece şi în străinătate, iar acolo se vorbeşte despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunţăm şi la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt ţigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim”, este una dintre declaraţiile care au provocat nemulţumirea organizaţiilor.

”Într-o incercare eşuată de a avea probabil şi afirmaţii în favoarea sa, negeneralizatoare, Băsescu continuă să discrimineze într-un mod similar celui în care i s-a mai constatat, în două rânduri faptă de discriminare: ”Pe de altă parte, este bine să ştim un lucru. Nu toţi ţiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, ai ţiganii căldărari, ăia-s cu meserie, sunt ţiganii cu pălării, care sunt respectabili, nu fură, muncesc, îşi ţin familiile, au creat sate ale lor, în care trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili. Dar este şi această categorie, care, în general, provine din rândul ţiganilor nomazi, care nu este capabilă ea însăşi de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-şi tranşeze lucrurile între ei, şi nu prin judecători şi procurori, şi care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea asta si în toată Europa””, mai susţin organizaţiile semnatare ale sesizării.

În opinia lor, acest discurs este cu atât mai îngrijorător cu cât Băsescu l-a folosit pentru a justifica şi incita la folosirea forţei din partea autorităţilor împotriva romilor.

”Or, grupările de ţigani trebuie să înţeleagă că nu pot fi toleraţi cu modul lor de viaţă. (…) România trebuie să rămână o ţară in care institutiile statului controlează tot teritoriul. Or ei, oricât ar ameninţa, trebuie să înţeleagă că nu va face nici Poliţia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata”, este o altă declaraţie a fostului preşedinte invocată de ONG-uri.

”Dacă ar mai fi în Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, cu poliţiştii, cu jandarmii, şi nu le-ar place, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noştri”, a adăugat Băsescu.

”Într-un stat care nu şi-a asumat decât parţial şi discursiv o istorie de rasism împotriva romilor în România (precum robia şi Holocaustul romilor), un stat care nu gândeşte şi nu îşi asumă măsuri reparatorii şi adecvate pentru grupuri vulnerabile şi discriminate, pentru romi, nici măcar în situaţii exceptionale precum pandemia COVID-19, este absolut obligatoriu ca niciun discurs public care blamează şi încearcă să justifice un tratament discriminatoriu, abuziv şi violent împotriva unei comunităţi să nu rămână nesancţionat. Este cazul ca dl Băsescu să ştie că a recidivat, pentru a treia oara, şi că statul român se dezice de astfel de discursuri la adresa cetăţenilor săi”, conchid ONG-urile.

În 2007, Traian Băsescu a fost sancţionat de CNCD cu avertisment pentru afirmaţia "ţigancă împuţită", făcută la adresa jurnalistei Andreea Pană, sancţiunea fiind însă anulată apoi de ICCJ, care a apreciat că expresia "ţigancă împuţită" este discriminare, dar nu reprezintă o contravenţie. 

În 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv ca fostul preşedinte Traian Băsescu să plătească amenda de 600 de lei primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţia făcută în 2010 conform căreia mulţi romi nomazi, "în mod tradiţional, trăiesc din ce fură".

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie