Banii pentru partide, de două ori mai mulţi în aprilie faţă de martie. Câte milioane au încasat PSD, PNL şi USR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, liderul partidului care primeşte cele mai mari subvenţii. FOTO Alexandru Dobre/ Mediafax

Partidele parlamentare au primit în luna aprilie subvenţii de la stat la o valoare aproape dublă faţă de lunile precedente. PSD este formaţiunea care a primit cei mai mulţi bani, adică 16,35 milioane lei, adică aproape 3,44 milioane euro.

Luna aprilie a venit cu mai mulţi bani de la stat pentru partidele parlamentare, PSD a primit o subvenţie de 16,35 milioane lei (aproximativ 3,44 milioane euro) doar pentru aprilie, mai mult decât dublu faţă de luna martie, când spre social-democraţi au mers 7,59 milioane lei.

PNL a luat şi el o sumă considerabilă în luna aprilie. Mai precis, liberalii au primit 7,49 milioane lei (adică aproximativ 1,57 milioane euro). Luna trecută PNL a primit 3,48 milioane lei. 

Pe locul trei în ceea ce priveşte subvenţiile se află USR. Partidul condus de Dan Barna a primit în aprilie 2,20 milioane lei. Cu o lună în urmă, USR-ştii primiseră 1,02 milioane lei. 

Sume considerabile au primit şi ALDE şi PMP. De exemplu, ALDE a primit pentru luna aprilie 1,62 milioane lei (în timp ce în martie primeau doar 756.000 de lei), iar PMP a primit 1,06 milioane lei (faţă de 492.000 mii lei, cât primea în martie). 

Practic, partidele parlamentare au primit în luna aprilie sume aproape duble faţă de lunile anterioare. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online