Avocatul României la CEDO a minţit Curtea de la Strasbourg ca să-l ajute pe Liviu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Mocanu pare să-şi fi trădat clientul în procesul de la Strasbourg. Clientul său e România

Noul agent guvernamental al României pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Viorel Mocanu, a prezentat informaţii false instanţei de la Strasbourg, în încercarea de a-l ajuta pe reclamantul Liviu Dragnea. Liderul PSD a atacat la Strasbourg sentinţa de condamnare în dosarul Referendumul, unde a primit doi ani de închisoare cu suspendare.

Principala reclamaţie formulată de Liviu Dragnea se referă la faptul că după pronunţarea sentinţei şi înainte de motivarea acesteia, doi dintre cei cinci magistraţi care l-au condamnat definitiv, Livia Stanciu şi Luminiţa Zglimbea, au apucat să se pensioneze, astfel încât aceştia nu au mai semnat morivarea sentinţei. În locul lor, potrivit legii, a semnat preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea. Dragnea susţine că astfel nu a avut parte de un proces echitabil.

O altă reclamaţie a lui Liviu Dragnea se referă la faptul că motivarea sentinţei sale a fost redactată de către magistratul-asistent care a participat la proces, Veronica Junger, şi nu de către unul dintre cei cinci judecători din complet. Şi în acest caz, Dragnea susţine că nu a avut parte de un proces echitabil.

Ce spune legea

Procedura de redactare şi motivare a sentinţelor este prevăzută în trei acte normative: două legi şi un regulament. Codul de procedură penală stabileşte cadrul general, valabil pentru toate instanţele: motivarea sentinţei se redactează de către unul dintre magistraţii care au participat la judecarea cauzei şi se semnează la final de către toţi ceilalţi. În cazul în care unul dintre judecători nu poate semna, în locul lui semnează preşedintele de complet sau, dacă acesta din urmă nu poate semna, atunci semnează preşedintele instanţei.

O situaţie particulară există însă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde de gestionarea administrativă a dosarului nu se ocupă greferii, ci magistraţii-asistenţi, care sunt tot magistraţi de carieră şi, în plus, au şi un vot consultativ în stabilirea sentinţelor. Printr-o normă derogatorie de la Codul de procedură penală, Legea privind statutul magistraţilor prevede că, strict în cazul Înaltei Curţi, la solicitarea preşedintelui de complet, motivarea sentinţei o poate redacta şi magistratul-asistent care a participat la soluţionarea cauzei. Această prevedere este preluată întocmai şi în Regulamentul de funcţionare al Înaltei Curţi, unde sunt prevăzute în detaliu atribuţiile magistraţilor-asistenţi.

Ce spune Viorel Mocanu

În punctul de vedere transmis la CEDO, document făcut public de Hotnews, Viorel Mocanu susţine că „potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, în deplină consonanţă cu practica CEDO”, prevederile din Legea privind statutul magistraţilor şi din Regulamentul Înaltei Curţi care permit magistraţilor-asistenţi să redacteze motivarea sentinţelor „încalcă normele Codului de procedură penală şi afectează grav dreptul la un proces echitabil”.

Această informaţie este pur şi simplu falsă. În primul rând, pentru că Curtea Constituţională nu judecă niciodată prevederi dintr-un regulament, ci doar din legi şi ordonanţe. În al doilea rând, potrivit bazei de date a Curţii Constituţionale, Legea privind statutul magistraţilor a fost atacată de 194 de ori la CCR, dar articolul care permite magistraţilor-asistenţi de la ICCJ să redacteze motivări a fost atacat o singură dată, în toamna anului 2015. Iar printr-o decizie din 5 mai 2016, CCR a respins sesizarea ca inadmisibilă, deci nici măcar nu a mai judecat-o pe fond.

Deşi invocă jurisprudenţa CCR, Viorel Mocanu nu a indicat nicio decizie conform căreia implicarea magistraţilor-asistenţi în redactarea motivărilor ar încălca Codul de procedură penală şi ar afecta grav dreptul la un proces echitabil.

Mai multe pentru tine:
Astăzi este ultima zi în care profesorii beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi pasagerii în avion dacă nu o respectă
Depozit de droguri „La Casa de Papel“, găsit într-un apartament închiriat. Traficantul, dat în vileag de alt dealer
ORSE: Soluțiile inteligente de consum al energiei trebuie să fie accesibile și celor cu venituri reduse
Șeful Gărzii de Mediu: „Dacă arzi deşeuri, faci puşcărie”. Sancțiuni de sute de milioane au fost date în ultimii trei ani
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Zodiile care vor avea parte de vești grozave în Joia Mare. Problemele de sănătate se rezolvă miraculos, iar oportunități financiare apar de nicăieri
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Acționarii EVERGENT Investments aprobă dividende de 81,7 milioane de lei, cu un randament de 7,06 %
Carmen Iohannis, schimbare totală de stil, după ce a fost dur criticată că poartă rochii scurte. Cu ce s-a îmbrăcat, de fapt, Prima Doamnă în Coreea
76% dintre români consideră că fumătorii adulți ar trebui să primească informații corecte, fundamentate științific, despre produsele fără fum