Autorităţile locale pot cere mai mulţi bani prin PNDL 1. Angelica Fădor: Comunităţile locale au nevoie sa fie sprijinite constant de către Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă personală

Deputatul PNL Angelica Fădor a transmis joi, într-un comunicat de presă, că autorităţile locale pot cere suplimentarea sumelor pentru finalizarea investiţiilor demarate prin programul PNDL 1; contractele se prelungesc cu până 2 ani.

Autorităţile locale care nu au reuşit să finalizeze obiectivele de investiţii prin programul PNDL (etapa 1) vor putea beneficia, în urma unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, de prelungirea contractelor cu până la 2 ani şi de suplimentarea sumelor pentru investiţiile demarate. Primarii pot depune solicitările de suplimentare a sumelor în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a OUG. Actul normativ mai prevede şi posibilitatea ca beneficiarii să plătească, din bugetul propriu, lucrările şi, ulterior, în limita bugetului alocat, Ministerul Dezvoltării să deconteze aceste cheltuieli, potrivit unui comunicat transmis de Angelica Fădor.

Pot beneficia de prelungirea contractelor autorităţile care s-au înscris în programul PNDL etapa 1 (perioadele 2015-2020 şi 2016-2021), iar cererile trebuie să cuprindă o notă justificativă cu privire la motivele demersului făcut.

Mulţi primari mi-au semnalat pe parcursul acestui an că sunt în pericol să nu-şi poată finaliza proiectele locale demarate prin PNDL şi atât de necesare comunităţilor pe care le administrează. Ca urmare, în calitate de deputat de Suceava, am avut, în mai multe rânduri, discuţii cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării cu privire la găsirea unor soluţii de deblocare a acestor programe de dezvoltare locală. Mă bucur că ieri Guvernul a luat această decizie atât de necesară primăriilor care au deja în derulare obiective important, a mai transmis deputatul.

„Comunităţile locale au nevoie să fie sprijinite constant de către Guvern pentru a putea finaliza proiectele demarate şi a deschide alte obiective de investiţii. Dacă nu ar fi fost acordată această perioadă de graţie, primăriile ar fi trebuit să returneze banii primiţi de la Guvern, fapt care ar fi condus la intrarea mai multor autorităţi locale în faliment, iar lucrările începute ar fi rămas neterminate şi s-ar fi degradat”, a precizat Angelica Fădor.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională