Angelica Fădor: Guvernul PNL sprijină dezvoltarea reţelei de gaze în judeţul Suceava. 70 de primării pot demara proiecte de conectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor, Angelica Fădor, a anunţat că Guvernul liberal a alocat fonduri pentru dezvoltarea reţelei de gaze în judeţul Suceava, în jur de 70 de primării având posibilitatea să demareze astfel de proiecte de conectare.

„Dacă în trecut fostul Guvern PSD a făcut tot ce i-a stat în putinţă să blocheze bani pentru proiectele judeţului Suceava, acum Guvernul PNL a luat decizia de a sprijini proiectele noastre locale. În Vatra Dornei există multe proiecte europene, guvernamentale şi locale de dezvoltare, iar printre acestea se află şi proiectul de conectare a municipiului la reţeaua de gaze naturale, care de ieri a devenit o realitate. Astfel, Ion Sterian, directorul Transgaz, a semnat la Vatra Dornei, în prezenţa premierului Ludovic Orban, ordinul pentru începerea lucrărilor de construcţie a magistralei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei, o decizie care nu s-ar fi putut lua fără sprijinul Guvernului PNL, care a emis cele două hotărâri de scoatere a terenurilor din circuitul agricol şi silvic necesare realizării conductei. Dornenii pot fi siguri că în viitorul apropiat vor fi conectaţi la o reţea modernă de gaze naturale, termenul de realizare a conductei fiind de 18 luni”, a anunţat Angelica Fădor. 

Reprezentanta PNL a subliniat colaborare cu preşedintele de Cj, Gheorghe Flutur, pentru proiectele de dezvoltare din Suceava. „În ultimii ani, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, am depus eforturi să conectăm Vatra Dornei, prin magistrala Pojorâta – Vatra Dornei,  la reţeaua de gaze naturale şi, astfel, să creăm premise esenţiale pentru creşterea nivelului de trai local. Parte a acestui efort regional de dezvoltare este şi conectarea magistralei amintite la centrala modernă de cogenerare deja existentă în municipiu. În momentul de faţă, a fost modernizată şi este funcţională, prin efortul Consiliului Judeţean şi al Guvernului PNL, centrala termică pe lemne de la Vatra Dornei la care sunt racordate apartamente din municipiu, dar şi instituţii publice. Conectarea centralei de cogenerare la infrastructura de gaze naturale va conduce la creşterea eficienţei energetice. Această schimbare va avea, pe lângă un impact economic pozitiv, şi un impact ecologic major pentru că astfel masa lemnoasă nu va mai fi folosită pentru încălzirea populaţiei”, a completat preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor.

„La nivel judeţean, avem circa 70 de primării aflate în apropierea reţelelor principale de gaze şi care pot demara proiecte de conectare după modelul din Vatra Dornei. Aşadar, prin potenţialul pe care-l avem şi prin proiectele creionate deja, Suceava va putea beneficia de banii europeni alocaţi statului român pentru dezvoltarea reţelelor de gaz. România, pentru actualul exerciţiu bugetar, dar şi pentru cel viitor, are alocaţi 1 miliard de euro pentru dezvoltarea acestui tip de infrastructură critică, iar obiectivul Guvernului PNL este ca în următorii ani să dubleze numărul gospodăriilor racordate la reţeaua de gaz”, a conchis Fădor.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!