Ana Birchall: România rămâne cel mai puternic partener al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a prezidat împreună cu viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republicii Moldova, Daniela Morari, lucrările celei de-a patra reuniuni aComisiei interguvernamentale România – Republica Moldova pentru integrare europeană. Reuniunea a avut loc în data de 19 mai 2017, la Chişinău, ultima fiind organizată în martie 2015, la Bucureşti.

Comisia a inclus reuniuni în plen, la sediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, şi pe Grupuri sectoriale de lucru, pe domenii esenţiale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova: armonizare legislativă, consolidarea statului de drept (reforma justiţiei şi a procuraturii, integritate, combaterea discriminării), afaceri interne, dezvoltare regională, agricultură, politici sanitar-veterinare şi siguranţă alimentară.

În mesajul transmis Comisiei, ministrul delegat a evidenţiat că reuniunea de astăzi reprezintă o continuare firească a obiectivelor stabilite în cadrul şedinţei comune a celor două Guverne de la Piatra Neamţ din 23 martie 2017, reafirmând sprijinul ferm şi constant al României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Pe fiecare din domenii au fost convenite acţiuni şi proiecte comune, care privesc consolidarea statului de drept, asistenţa tehnică pentru implementarea Acordului de Asociere, consolidarea instituţională şi susţinerea Chişinăului pentru valorificarea oportunităţilor oferite de UE.

„Este importantă continuarea proiectelor comune, obiectivul strategic fiind consolidarea capacităţii instituţionale a Republicii Moldova, astfel încât locuitorii din Republica Moldova să se poată bucura pe deplin de avantajele apropierii de UE. De asemenea, este nevoie de continuarea fermă a reformelor în sectoarele cheie: consolidarea statului de drept, justiţie, sectorul financiar-bancar, lupta anticorupţie/integritate, mass-media, ameliorarea mediului de afaceri”, a declarat ministrul Ana Birchall.

Ministrul român a declarat că ţara noastră sprijină accelerarea proceselor de reformă şi consolidarea pe mai departe a parcursului european al Republicii Moldova, subliniind că „opţiunea europeană este singura în măsură să asigure prosperitate şi siguranţă cetăţenilor Republicii Moldova”.

În cadrul reuniunii s-a convenit că următoarea sesiune a Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova pentru integrare europeană va avea loc în toamna acestui an, în România.
În marja reuniunii, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a avut întrevederi oficiale cu prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip şi cu viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Daniela Morari. În cadrul discuţiilor au fost abordate priorităţile de acţiune în relaţia bilaterală şi au fost analizate reperele agendei europene a Chişinăului, cu accent pe implementarea Acordului de Asociere.

Ministrul Ana Birchall a reiterat susţinerea acordată de România pentru parcursul european al Republicii Moldova, subliniind că „România a demonstrat consecvenţă în angajamentul de a sprijini Republica Moldova pe calea reformelor şi a integrării europene. România rămâne cel mai puternic partener al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.”

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”