Aleşii vor să-i lase fără pensii şi privilegii pe „torţionarii dovediţi” ai regimului comunist. Din păcate, legea nu se aplică în niciun caz concret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat. Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a afirmat că „torţionarii dovediţi ai regimului comunist rămân fără privilegii”.

„Consider că aplicarea acestei legi nu-i va lăsa pe mulţi torţionari să doarmă bine”, a afirmat Roman.

Declaraţia liderului deputaţilor liberali trebuie luată cu precizarea că proiectul vorbeşte despre  „torţionarii dovediţi” din regimul comunist. Singurii torţionari dovediţi în justiţie au fost Ion Ficior şi Alexandru Vişinescu, condamnaţi definitiv la câte 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. Ambii au decedat în scurt timp după ce au intrat la puşcărie.

”Practic, torţionarii regimului comunist, cu hotărâre definitivă a instanţei, nu vor mai primi pensii militare. Sunt deja celebre câteva cazuri de foşti comandanţi de penitenciare, care în perioada comunistă au comis crime împotriva umanităţii, din motive politice, după care s-au bucurat de privilegiul unei pensii substanţiale”, a transmis, marţi, liderul deputaţilor PNL după adoptarea legii.

Ce prevede noua lege cu privire la pensiile torţionarilor

Florin Roman face referire explicită la fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu.

„Torţionarul Vişinescu a ordonat persecutarea a peste 138 de deţinuţi, înfometaţi, lăsaţi fără asistenţă medicală sau puşi la muncă până la epuizare fizică. Tortura şi bătaia au fost folosite ca instrumente de “reeducare”. Consider că aplicarea acestei legi nu-i va lăsa pe mulţi torţionari să doarmă bine. Este doar începutul luptei împotriva torţionarilor care au schingiuit în închisorile comuniste lideri ai PNL şi PNT, lideri ai studenţilor şi pe toţi cei care s-au opus cu curaj ororilor comunismului”,a mai transmis Roman.

Proiectul prevede că rămâne fără pensie „Pensionarul a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni contra umanităţii”.  „Nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii”, se mai arată în proiect.

„În cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat, informaţii de natură să conducă la încetarea pensiei”, mai arată iniţiatival legislativă.

Pe 21 octombrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, marţi decizonal de Camera Deputaţilor, prin urmare legea merge la promulgare.

Mai multe pentru tine:
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul