Alegeri prezidenţiale 2014. SONDAJ: Electoratul vrea un preşedinte şi un premier din aceeaşi tabără

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform cercetării INSCOP Research, efectuată la comanda ziarului „Adevărul“, trei români din cinci ar agrea ca şeful statului şi prim-ministrul să aibă aceeaşi culoare politică.

Pentru a se evita certurile şi instabilitatea la vârful României, 61,3% din români cred că este mai bine ca preşedintele şi premierul să facă parte din aceeaşi tabără politică, relevă sondajul realizat de INSCOP Research în perioada 2-8 octombrie 2014. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.095 de persoane, reprezentativ pentru populaţia de 18 şi de peste 18 ani a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

„Obositoarele scandaluri publice“

38,7% din respondenţi aleg însă mai degrabă varianta ca preşedintele şi premierul să facă parte din tabere diferite, pentru a se putea  controla unul pe altul, chiar cu riscul certurilor şi al instabilităţii. Raportat nu la întregul eşantion, ci doar la cei care declară că merg sigur la vot în turul I, pentru prima variantă obţinem 64,5%, iar pentru a doua – 35,5%.

„Aproximativ două treimi din electoratul care va vota în mod sigur cred că un preşedinte şi un premier care fac parte din aceeaşi tabără politică ar evita obositoarele scandaluri publice din ultimii ani”, spune Darie Cristea, coordonator de proiecte la INSCOP Research. 50,3% din români ar merge mai degrabă pe mâna unui premier tehnocrat, în timp ce 49,7% cred că este totuşi mai bine ca prim-ministrul să fie un om politic din interiorul sistemului de partide. Raportat doar la cei care spun că merg sigur la vot în turul I, cifrele sunt 48,8% pentru prima variantă şi 51,2% – pentru a doua, deci fără schimbări semnificative (chiar dacă avem aparent o răsturnare de clasament, diferenţele sunt mici, în marja de eroare).

Românii ar prefera un preşedinte mai tânăr

Între un preşedinte mai tânăr şi unul mai în vârstă, preferinţa electoratului se îndreaptă spre unul mai tânăr: 67,9% (71,5% din cei care sigur votează în turul I) faţă de 32,1% (28,5% din cei care se declară votanţi siguri în turul I). „Toate aceste variabile, chiar dacă nu fac direct şi nominal trimitere la o candidatură sau la alta, ne ajută să înţelegem o serie de reglaje fine din interiorul mecanismului de vot, acele mici tendinţe din comportamentul alegătorului care pot mobiliza sau demobiliza anumite segmente de electorat şi care trec dincolo de culoarea politică, programe, imagini, chiar de persoane concrete”, adaugă Darie Cristea. „Până la urmă, în astfel de opinii putem să vedem care decalaje se pot recupera şi care nu, dar şi cum să desenăm tuşele fine ale mesajelor şi ale personajelor politice”, încheie coordonatorul de proiecte de la INSCOP Research.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine