Vor fi taxate centralele de apartament? Clarificările ANRE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 RF

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) susţine că nu are competenţe pentru a introduce o taxă pentru centralele termice individuale de apartament. Reacţia vine după ce un oficial al instituţiei a vorbit despre posibilitatea introducerii unei astfel de taxe.

„Ca urmare a declaraţiilor făcute de domnul director general Viorel Alicuş în cadrul lucrărilor Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, facem următoarele precizări: În ANRE, deciziile cu privire la cadrul de reglementare stabilit prin Programul multianual de emitere a reglementărilor sunt de competenţa Comitetului de reglementare, cu respectarea prevederilor privind transparenţa decizională. În conformitate cu legea de organizare şi funcţionare, respectiv Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ANRE nu are drept de iniţiativă în privinţa emiterii/modificării legislaţiei primare în domeniu şi nici cu privire la stabilirea politicilor de taxe şi impozite. În acest moment, ANRE nu a făcut şi nu are în vedere o astfel de propunere, care excede competenţelor sale de reglementare”, clarifică instituţia într-un comunicat.

Viorel Alicuş, director general în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a readus anterior în discuţie taxarea proprietarilor care şi-au instalat o centrală termică individuală de apartament, spunând că ea ar fi oportună, deoarece centralele poluează prin emisiile de dioxid de carbon. „Ne vom trezi, şi ar fi bine să facem măsurătorile astea, că, cu toate că am desfiinţat şi am redus capacităţile în instalaţii de cogenerare, poate ineficiente, rezultatul este creşterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale de apartament nu au nişte condiţii de mediu impuse clar de legislaţia actuală. Ne gândim să vedem dacă nu există totuşi soluţii prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă şi acestor centrale individuale”, a declarat Alicuş, în cadrul unor dezbateri.

Încercări repetate de a interzice debranşarea de la sistemul centralizat

Declaraţia oficialului a fost făcută în cadrul unor dezbateri din Parlament în care autorităţile au luat din nou la puricat legea prin care vor să interzică debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, după ce preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o la reexaminare.

În luna august, preşedintele a cerut miercuri reexaminarea legii care le dă dreptul autorităţilor să stabilească în ce zone este obligatorie încălzirea locuinţelor în sistem centralizat şi care îi împiedică pe cei care locuiesc în aceste zone să opteze pentru soluţii individuale de încălzire.

Iohannis motiva că legea redefineşte conceptul de „condominiu” ca reprezentând un „sistem de încălzire având la bază o singură soluţie tehnică de încălzire”, iar o astfel de formulare restrânge dreptul consumatorilor de a-şi alege produsele şi serviciile în acord cu propria voinţă şi nevoile acestora.

Totodată, preşedintele reclama că textul normativ poate conduce inclusiv la ideea instituirii unei interdicţii indirecte a debranşării de la sistemul centralizat pentru utilizatorii din condominii, nesocotind regulile comerţului liber şi economiei de piaţă, prin instituirea unui monopol al sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta