Volksbank dă înapoi banii din comisioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clienţii au fost chemaţi la bancă pentru a ridica sumele plătite în contul unor pretenţii nejustificate. După ce a fost amendată pentru aplicarea abuzivă a unui comision, Volksbank a început să înapoieze clienţilor sumele încasate fără temei.

Clienţii Volksbank au fost chemaţi să-şi ia banii înapoi pentru aşa-numitul comision de rezervă minimă obligatorie (MRR). Şi asta după ce spre finele anului trecut, instituţia de credit a trimis mii de scrisori celor pe care îi împrumutase, anunţându-i că vor avea de plătit o rată mai mare.

Argumentul invocat în primă instanţă a fost acela că Banca Naţională a României nu şi-a modificat politica monetară, motiv pentru care Volksbank va prelungi perioada de aplicare a comisionului MRR.

Amendă de 30.000 de lei

În această situaţie s-a aflat şi George Mihai din Bucureşti, client al băncii. Revoltat că va trebui să plătească o rată mai mare cu 60 de euro în fiecare lună, bucureşteanul a depus o plângere la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Nu a fost singurul! Zilele trecute, angajaţii băncii l-au sunat pentru a-l chema să ridice suma de 180 de euro, adică valoarea comisionului MRR plătită în lunile ianuarie, februarie şi martie.

Contactaţi de ziarul ‘’Adevărul’’, reprezentanţii ANPC ne-au declarat că, în cazul contractelor de creditare supuse spre analiză de către consumatori, s-a constatat faptul că Volksbank a prelungit fără temei legal perioada de aplicare a comisionului de rezervă minimă obligatorie.

În consecinţă, instituţia de credit a fost sancţionată cu suma de 30.000 de lei, în baza procesului-verbal de constatare a contravenţiei, încheiat pe data de 24 martie.

Transparenţă în sistem

„Sistemul bancar românesc trebuie să se caracterizeze prin transparenţă şi relaţie deplin corectă cu clientul. Noi, ca Autoritate, suntem apărătorii drepturilor românilor care apelează la serviciile băncilor”, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Pandelică. Până la închiderea ediţiei, oficialii Volksbank nu au putut fi contactaţi pentru a oferi informaţii suplimentare.

Sistemul bancar românesc trebuie să se caracterizeze prin transparenţă şi relaţie deplin corectă cu clientul


Bogdan Pandelică
preşedinte ANPC

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați