VIDEO Guvernul, indecis pe reducerea CAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul spune că vrea să micşoreze contribuţiile de asigurări sociale în 2011, dar numai dacă PIB va creşte cu minimum 1,5%. Consilierul de stat Andreea Paul-Vass a dat un semnal ambiguu ieri. Ba că 2011 trebuie să fie anul reducerii fiscalităţii, ba că asta se poate amâna pentru 2012.

Diminuarea impozitării muncii în România - cea mai ridicată în acest moment din blocul comunitar  -  a devenit o sintagmă caducă, în condiţiile în care Guvernul promite în mod repetat transpunerea ei în practică, dar nu găseşte prilejul s-o facă.

Ba e criză, ba nu există „spaţiul fiscal necesar", iar, mai nou, e nevoie şi de un anumit nivel al creşterii economice care să permită reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS). Guvernul exclude astfel, din start, ipoteza inversă - în care crede mediul de afaceri - că această măsură, în fapt, ar alimenta PIB.

Consilierul de stat Andreea Paul-Vass a transmis ieri, în cadrul unui seminar pe teme de fiscalitate, că există o probabilitate ridicată ca diminuarea CAS să se aplice în a doua jumătate a acestui an. Mai mult, Paul-Vass a precizat că această măsură face parte dintr-o anumită „logică" a Executivului. „Din punctul de vedere al decidentului public, 2011 trebuie să fie anul diminuării poverii fiscale", a spus consilierul.

Care este logica Guvernului? Se începe cu reducerea CAS, urmează diminuarea TVA şi, în final, a cotei unice. „Suntem o ţară înconjurată de state cu cote unice net inferioare României: Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Rusia, Ucraina şi altele", a argumentat Paul-Vass. Ea a adăugat că reducerea TVA şi a cotei unice poate avea loc doar în anii următori celui în care se operează diminuarea CAS.

Nuanţe importante

Ulterior, consilierul de stat a făcut câteva precizări pentru presă, în special cu privire la CAS. Ea a arătat că, dacă economia nu va avansa în acest an cu cel puţin 1,5%, reducerea poverii fiscale va fi cel mai probabil amânată pentru 2012.

Astfel, doar în situaţia în care Guvernul are un glob de cristal şi reuşeşte, în iulie, să vadă o creştere economică de minimum 1,5% (de care, în mod normal, nu poate fi sigur decât cel mai devreme la finalul acestui an) se mai poate vorbi despre o reducere a CAS începând cu a doua jumătate a anului.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Mitul „Grasă şi frumoasă“. Metode de slăbit din alte timpuri: de la scaunul electric la dormitul agățat în frânghii și hipnotism