Vameşii ameninţă cu greva generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreruperea lucrului aduce pierderi de zeci de milioane de euro/zi

al încasărilor vamale, pe fondul unui aflux maxim de importuri şi exporturi, pierderile statului ar fi de ordinul milioanelor de euro.
Desfiinţarea, după 1 ianuarie 2007, a frontierelor de vest şi de sud ale României va conduce, automat, la dispariţia a aproximativ 1000 de posturi, din totalul celor 4000.
Viitor incert a aproximativ 1.000 de persoane
În lipsa unui plan concret de reorganizare a sistemului vamal, şi automat, a unor măsuri ce ar trebui instituite de către autorităţi în vederea protecţiei sociale a angajaţilor, vameşii ameninţă cu declanşarea, în perioada Sărbătorilor, a grevei generale. "Deşi mai sunt doar două luni, noi încă nu cunoaştem planul de reorganizare al sistemului vamal, ca urmare a desfiinţării frontierelor de vest şi de sud. Se doreşte, se pare, o reorganizare bruscă, peste noapte, fără a fi luat în calcul şi impactul social, aşa cum s-a întâmplat şi în 2000, când deciziile au fost luate în 5 zile", a declarat ieri, Florin Savenco, preşedintele Sindicatului Naţional Vamal "Unirea". Potrivit acestuia, calendarul acţiunilor de protest va fi decis săptămâna viitoare. "Pe 10 noiembrie va fi hotărât programul de acţiuni de protest. Dacă Guvernul nu va demara discuţiile referitoare la reorganizarea sistemului vamal şi găsirea unor soluţii pentru protecţia vameşilor, vom declanşa greva generală, cel mai probabil în perioada Sărbătorilor", a precizat Savenco. O încetare definitivă a activităţii vameşilor ar însemna blocarea tuturor importurilor şi a exporturilor, precum şi stoparea traficului de pasageri din aeroporturi şi punctele terestre de trecere a frontierei. Cumulate, toate acestea s-ar traduce în pierderi enorme la bugetul statului.
O zi de grevă aduce statului pierderi de 24 milioane euro
Spre exemplu, în luna noiembrie 2005, veniturile totale încasate la bugetul statului de către Autoritatea Naţională a Vămilor s-au ridicat la nivelul de 1,86 miliarde lei, adică peste 516 milioane de euro (n.r.-calculat la un curs euro de 3,6000 lei), iar în decembrie 2005, încasările s-au ridicat la 1,60 miliarde lei, adică peste 444 milioane de euro. O zi de grevă a vameşilor în această perioadă ar însemna, aşadar, o pierdere medie la bugetul statului de aproximativ 24 de milioane de euro.

Ultima oră
Planul de reorganizare, aprobat de guvern
Contactat telefonic, şeful ANV, Gelu Diaconu ne-a declarat că temerea angajaţilor este justificată. Potrivit acestuia, în şedinta de miercuri a Guvernului a fost aprobat Proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea ANV. "Am obţinut prin textul de lege un număr de locuri de muncă, pentru cei care lucrează în acest moment pe frontiera de vest şi de sud. Aceştia vor fi redistribuiţi în alte zone ale activităţii vamale, cum ar fi:echipele mobile, gestionarea cotelor tarifare sau supraveghere vamală. Am obţinut totodată şi temei legal pentru plăţi compensatorii pentru personalul care nu va accepta redistribuirea pe posturile vacante", a declarat pentru Adevărul şeful ANV. Potrivit acestuia, ANV va avea o întâlnire cu conducerea sindicatului, în care se vor discuta prevederile actului normativ respectiv. "Sperăm să găsim soluţii onorabile pentru toate părţile implicate în cauză",a mai precizat Diaconu.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente