UPDATE ANPC obligă Banca Românească să modifice 27.000 de credite. Banca a perceput ilegal o serie de comisioane. Instituţia financiară contestă decizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Românească este deţinută de către grupul elen National Bank of Greece

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a amendat Banca Românească cu 40.000 lei, pentru încasare nelegală de comisioane, şi a obligat banca să modifice 27.000 contracte până pe 3 septembrie, a declarat Marius Dunca, preşedintele instituţiei. Banca Românească susţine că nu a aplicat comisioane adiţionale clienţilor şi contestă procesele verbale şi ordinele emise de ANPC.

Acesta a spus că este vorba despre două tipuri de credite, respectiv unul ipotecar şi unul de nevoi personale, pentru care banca a încasat o serie de comisioane, începând din 2010, modificând contractele originale din 2006.

„Vreau să anunţ că am sancţionat un operator financiar-bancar cu 40.000 de lei şi am dispus şi măsură complementară de aducere la conformitate a tuturor contractelor, în termen de 30 de zile. Vorbesc despre operatorul financiar Banca Românească“, a afirmat Marius Dunca, citat de Agerpres.ro.

Astfel, pentru un credit ipotecar din 2006 comisionul de analiză era zero iar comisionul de administrare a creditului era de 1% şi care se achită la data primei utilizări. Cu toate acestea, banca a perceput din 21 iunie 2010 până la momentul analizării petiţiilor consumatorilor şi un comision de administrare cont curent, deşi conform OUG 50/2010 aliniatul 36, pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare sau comision de administrare cont curent. ANPC a precizat că banca deţine, la 30 iunie 2015, un număr de aproximativ 12.000 de contracte de credit ipotecar.

Dunca a declarat că, din acest moment, banca nu mai are voie să încaseze comisionul, iar consumatorii pot da în judecată operatorul financiar pentru recuperarea banilor încasaţi fără temei legal.

De asemenea, ANPC a mai analizat un credit de nevoi personale. În prima fază comisionul de analiză era zero, comisionul de administrare a creditului era zero, iar comisionul de monitorizare a creditului era de 0,3% care se achita lunar împreună cu rata de credit. Pe graficul de rambursare apare în 2010 o majorare a comisionului de administrare de la zero la 0,3%, deşi în actul adiţional se precizează că este zero. Banca are 15.000 de contracte în această situaţie.

Dunca a spus că banca a fost amendată cu câte 20.000 de lei pentru neregulile găsite la cele două tipuri de contracte.

În schimb, banca susţine că nu a aplicat comisioane adiţionale clienţilor şi că acum contestă decizia ANPC. "Implementarea OUG 50 de către Banca Românească a avut drept scop alinierea denumirii comisioanelor, conform cadrului legislativ, dar păstrând esenţa economică a acestora. Mai mult, Banca Românească nu a comisionat adiţional clienţii ale căror contracte au fost modificate în 2010", a transmis luni instituţia de credit.

"În acest moment, am iniţiat demersul de contestare a proceselor verbale şi a ordinelor emise de ANPC pentru speţele menţionate în cadrul deciziei instituţiei, rezervându-ne dreptul ca, în funcţie de soluţia judecătorească, să reversăm operaţiunile efectuate în urma implementării măsurilor ANPC şi să evaluăm consecinţele economice ale acestor măsuri cu iniţierea unor proceduri judiciare de recuperare", se mai arată în poziţia băncii.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend