Uniţi împotriva talibanilor

În ciuda ambiguităţii politicienilor, a atentatelor şi a ameninţărilor talibanilor, pakistanezii s-au exprimat clar în favoarea ofensivei.

Atentatele din 27 şi 28 mai, care s-au soldat cu moartea a 40 de persoane şi rănirea altor 500 reprezintă riposta talibanilor la ofensiva pornită de armată împotriva lor. Consecinţele acestei operaţiuni sunt dureroase, dar inevitabile.

Aproape două milioane de refugiaţi au fugit din calea luptelor, sporind problemele interne cu care se confruntă Pakistanul. Iar consecinţele nu se opresc aici: cu cât presează mai mult armata asupra talibanilor şi a aliaţilor lor arabi şi din Asia centrală, veniţi din Afganistan, cu atât sporeşte şi pericolul atentatelor. O ameninţare pe care talibanii au şi făcut-o publică.

În ceea ce priveşte armata, e clar că generalii au lăsat mănuşile deoparte. Decapitările, mutilările şi flagelările în numele religiei au înclinat balanţa. Militarii au decis  să-i pună la punct pe «învăţăceii teologi». Au sprijinul populaţiei, în ciuda pericolelor, iar dacă se mai aud critici la adresa ofensivei împotriva talibanilor, acestea vin dinspre clasa politică.

În ciuda ambiguităţii politicienilor, a atentatelor şi a ameninţărilor talibanilor, pakistanezii s-au exprimat clar în favoarea ofensivei. Refugiaţii se bucură de sprijinul anumitor servicii guvernamentale, dar, mai important, sunt primiţi cu bunăvoinţă şi generozitate de majoritatea oamenilor de rând. Şi asta chiar dacă provinciile Sind şi Pendjab au fost, recent, teatrul unor tulburări. 

Acest conflict e încă departe de final. Aidoma locuitorilor din Sind şi Pendjab, care au întins mâna refugiaţilor veniţi din India, la vremea Separării, când a fost creat Pakistanul, în 1947, şi locuitorii din Valea Swat (care fac parte din trei grupuri etnice diferite) se bucură de un tratament asemănător. Meschinăria trebuie lăsată în seama politicienilor, care şi-au făcut o specialitate din ea.

Oricare ar fi originile lor etnice sau provinciale, pakistanezii sunt cunoscuţi pentru ospitalitate şi simţul dreptăţii. Momentul pare propice pentru a demonstra lumii că aceste calităţi nu sunt vorbe goale. Şi nu ar fi defel util, ci de-a dreptul nefast şi periculos, să se dea o conotaţie etnică acestui conflict, cum încearcă unii politicieni. 

Cei  care sunt tentaţi să-i asculte sau se tem că vor avea ei înşişi de pierdut din cauza refugiaţilor ar trebui să se imagineze, pe ei şi pe apropiaţii lor, într-o situaţie asemănătoare. Adică, să se pună în pielea celor care au fost nevoiţi să trăiască sub teroarea instituită de talibani.