Ucraina ar putea recolta o cantitate de grâu semnificativ mai mare decât actualele așteptări ale pieţei

0
Publicat:

Ucraina ar putea recolta în acest an o cantitate de grâu cu mult peste estimările oficiale de 17 milioane de tone, relatează Reuters.

Recolta de grâu a Ucrainei ar putea depăşi estimările specialiștilor, Foto: Shutterstock

Potrivit unor traderi şi analişti intervievaţi miercuri, există şanse pentru o recoltă de grâu cel puţin 24 de milioane de tone.

Oficial, Ministerul Agriculturii de la Kiev a informat că recolta de grâu ar putea scădea semnificativ în 2023, din cauza invaziei ruseşti şi a ocupării unei părţi semnificative a ţării, informează Agerpres. În 2022 Ucraina a strâns o cantitate de aproximativ 20 de milioane de tone de grâu.

Estimări privind recolta de grâu

Cu toate acestea, sindicatul traderilor de cereale din Ucraina (UGA) şi analiştii sunt de părere că producţia de grâu din acest an ar putea fi mai mare decât cea de anul trecut.

Randamentele preconizate sunt destul de mari, variind între 3 şi 8 tone la hectar", au subliniat UGA şi UkrAgroConsult, într-un raport, adăugând că producţia medie ar putea să se situeze la 5,46 tone la hectar.

Majoritatea fermelor (64%) se aşteaptă la o producţie de peste cinci tone la hectar", se mai arată în raportul menţionat.

Sindicatul traderilor de cereale din Ucraina spune că 186 de ferme şi companii agricole din întreaga Ucraină au luat parte la sondajul derulat în a doua jumătate a lunii iunie.

Potrivit UGA, ţinând cont de datele furnizate de Ministerul Agriculturii cu privire la însămânţările de toamnă şi de primăvară, recolta de grâu din acest an ar putea să se situeze între 23,5 şi 24 de milioane de tone.

Este vorba de o cifră semnificativ mai mare decât actualele aşteptări ale pieţei, care variază între 15,6 şi 18 milioane de tone", susţin UGA şi analiştii.

Producția de cereale, în scădere

Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi oleaginoase, însă, atât producţia, cât şi exporturile sale au scăzut semnificativ după ce Rusia a ocupat o parte din teritoriul ţării şi a blocat o serie de porturi importante la Marea Neagră, în a doua jumătate a ultimului sezon.

Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina a apreciat marţi că Ucraina trebuie să fie pregătită să exporte cereale aproape în exclusivitate prin porturile sale de la Dunăre, deoarece Rusia blochează practic livrările prin porturile de la Marea Neagră.

Potrivit unor date prezentate recent de Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina, cele trei porturi de la Dunăre au exportat o cantitate record de trei milioane de tone de alimente numai în luna mai. Comparativ, o serie de surse citate de Reuters au dezvăluit că, pe toată perioada anului 2021, cele trei porturi ucrainene de la Dunăre au procesat 5,5 milioane de tone de marfă.

Oficialii ucraineni din domeniul transporturilor spun că volumele de export ar putea fi mai mari, dacă ar adânci canalul Bâstroe de pe Dunăre. În urmă cu o lună, un înalt oficial ucrainean declara că autorităţile de la Kiev ar dori să înceapă lucrările pentru a adânci canalul Bâstroe încă din acest an.

Pe de altă parte, la data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă.

La începutul acestei luni, ministrul Agriculturii din Polonia a anunţat că embargoul care vizează importurile de cerealele din Ucraina va fi prelungit până la data de 15 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile