Transgaz a început construcţia gazoductului BRUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transgaz a demarat luni construcţia conductei BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria), Faza 1 - un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz.

Proiectul BRUA - Faza 1 presupune  construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km, cu diametru de 32” (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.

În cadrul BRUA - Faza I, Transgaz lucrează deja, din 14 aprilie, la cele 3 staţii de comprimare gaze de la Podişor, Jupa şi Bibeşti, 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro. 

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, s-a declarat mulţumit de modul în care Transgaz a gestionat până în prezent lucrările pentru proiectul BRUA şi a subliniat importanţa respectării calendarului lucrărilor. “Proiectul este unul strategic pentru România, pentru Ministerul Economiei şi pentru Transgaz. Calendarul lucrărilor trebuie respectat cu stricteţe, pentru că este un proiect de investiţii mult prea important ca să existe devieri de la grafic. Ştiu că Transgaz este implicat şi în alte proiecte de anvergura, cum este cel din Republica Moldova, şi am încredere în capacitatea companiei de a acorda proiectului BRUA importanţa cuvenită”, a afirmat Dănuţ Andruşcă.

Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a declarat la rândul său că transportatorul naţional de gaze are resursele şi capacitatea necesare pentru finalizarea proiectului BRUA, cu respectarea angajamentelor financiare şi a termenelor  asumate. “Lucrările le supraveghem cu exigenţă şi la firul liniar, adică la conductă şi la staţiile de comprimare. Suntem în contact permanent cu constructorii ca să ne asigurăm că lucrările sunt în grafic şi că îndeplinesc standardele de calitate şi siguranţă necesare. Segmentul BRUA de pe teritoriul Românei ne va permite  să  încasăm sume importante de bani din tarifele de transport şi tranzit", a spus Ion Sterian, Directorul Generl al Transgaz. 

 La finalizarea fazei I a proiectului BRUA se va asigura fluxul bidirecţional de gaze naturale spre: Bulgaria - prin interconectorul Giurgiu - Ruse,  1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă şi Ungaria - prin interconectorul Horia - Csanadpalota, a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bar la graniţă.

Proiectul BRUA Faza I este prioritar la nivel naţional şi regional. El este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.

SNTGN Transgaz SA Mediaş este una dintre cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei. Operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale, asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate