Transelectrica, vânată de ruşi şi de chinezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companii din Rusia şi din China sunt interesate să cumpere acţiuni ale statului la Transelectrica, transportatorul naţional de electricitate. Autorităţile analizează în prezent posibilitatea de a nu mai lista încă 15% din Transelectrica şi de a vinde direct către investitori această participaţie.

La mijlocul lunii ianuarie, o delegaţie a companiei energetice chineze State Grid Corporation of China vizita România pentru a căuta oportunităţi de investiţii. Chinezii s-au întâlnit atunci cu conducerea Transelectrica, operatorul de transport al sistemului energetic românesc, dar şi cu secretarul de stat din Ministerul Economiei Claudiu Stafie, întâlnire la care a participat şi ambasadorul Chinei.

Citiţi şi Au plecat investitorii europeni de la reactoarele 3 şi 4. Vin chinezii.

Ce au vrut de fapt chinezii? „Ei şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra pachete de acţiuni la Transelectrica, pentru că activează în acelaşi domeniu, al transportului de electricitate", a declarat, pentru „Adevărul", surse care au participat la discuţii.

Potrivit acestora, este vorba de pachetul de 15% pe care Ministerul Economiei îşi planificase să îl listeze pe bursă în următoarele luni. În prezent, statul deţine 73,6% din acţiunile Transelectrica, un pachet de 12,8% este tranzacţionat la Bursa de Valori Bucureşti din 2006, iar Fondul Proprietatea are restul de 13,5%.

Chinezii vor şi reactoare nucleare

La câteva zile după vizita din ianuarie a chinezilor, „Adevărul" a relatat că aceştia şi-au exprimat interesul pentru a participa la proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. „Este adevărat, această companie vrea să se implice în mai multe proiecte energetice în România, inclusiv pe partea de producţie, iar unul dintre proiectele vizate este cel de la Cernavodă", au mai spus sursele menţionate.

Potrivit acestora, şi companii din Rusia şi-au exprimat interesul pentru a cumpăra acţiuni la Transelectrica. „Avem semnale în acest sens de la Ambasada Rusiei", au arătat responsabilii citaţi.

Potrivit unor reprezentanţi ai Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei, consultantul care va intermedia vânzarea pachetului de 15% va veni cu o soluţie privind metoda optimă de privatizare.

„E prematur să spunem acum prin ce metodă se va face vânzarea. Avem mai multe variante la dispoziţie. Putem merge în continuare pe listarea la bursă a celor 15% din Transelectrica sau poate fi o tranzacţie extrabursieră. O decizie va fi luată la sugestia consultantului. Trebuie să ne hotărâm ce vrem: să avem mai mulţi acţionari mai mici sau mai puţini acţionari, dar puternici", au punctat sursele din OPSPI.

Preţul acţiunilor va fi cel de pe bursă

Dacă se va lua decizia vânzării directe, va fi nevoie de aprobarea acestei măsuri în Guvern. „Vom face o majorare de capital, deci vom vinde acţiuni noi, iar preţul acestora va fi cel de pe bursă, întrucât Transelectrica este deja listată", au adăugat sursele citate.

Pe de altă parte, contactaţi pentru un răspuns oficial, reprezentanţii Ministerului Economiei au precizat că se va merge în continuare pe ideea listării la Bursa de Valori Bucureşti a pachetului suplimentar de 15% din Transelectrica, pentru care a fost aprobată deja o hotărâre de Guvern.

Printre liderii mondiali

State Grip Corporation of China ocupă poziţia a opta în topul Forbes al celor mai mari companii din lume, cu venituri în 2009 de 184,5 miliarde de dolari, potrivit Mediafax. Compania a fost desemnată totodată cel mai mare furnizor de utilităţi din lume.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Momentul în care Trump a anunțat armistițiul Israel-Hamas, după ce a primit un bilet de la Marco Rubio. „Suntem foarte aproape de a ajunge la un acord”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Imagini din satelit au surprins poligonul secret în care Rusia testează „Cernobîlul zburător”