Traian Ungureanu si lumea cea mai buna

Privind de la distanta, ma mira energia cu care colegii de la "Cotidianul" incerca sa le intoarca palma celor din grupul lui Dan Voiculescu. Acestia din urma au decoperit un text al lui

Privind de la distanta, ma mira energia cu care colegii de la "Cotidianul" incerca sa le intoarca palma celor din grupul lui Dan Voiculescu. Acestia din urma au decoperit un text al lui Traian Ungureanu, laudativ la adresa regimului Ceausescu - un text scris in revista "Viata studenteasca", intr-un anumit moment si intr-o anumita conjunctura.

Descoperitorii relicvei au scos-o la suprafata cu o satisfactie vizibila, iar in "Cotidianul", Ioan T. Morar si apoi insusi Traian Ungureanu s-au grabit sa vina cu explicatii, justificari si, evident, acuzatii intoarse. Nu aveau de ce. Cu sau fara acest text, scris, repet, in anumite imprejurari, Traian Ungureanu ramane ziaristul exponential de astazi. Poti sa fii de acord cu el sau nu. Poti sa consideri angajarea sa in cauza pro-basesciana drept o virtute sau un defect. Dar oricum ar fi, Traian Ungureanu ramane o voce inconfundabila a jurnalismului romanesc actual.

Mai mult, Traian Ungureanu ramane un nume de referinta al presei din vremea ceausismului tarziu. Da, da! Pentru ca articolul laudativ de care se face atata caz a trecut neobservat - in epoca, nimeni nu se obosea sa citeasca asa ceva ! - fiind, iata, nevoie de multi ani de "arheologie" pentru a fi depistat. Insa articole precum "Morenasterea fotbalului romanesc" sau "Festina lente, Rapid!", ca sa dau doar doua exemple, raman si astazi vii in constiintele celor care au avut sansa de a le citi. Pentru ca sub pretextul fotbalistic, articolele lui Traian Ungureanu ascundeau analize necrutatoare la adresa sistemului in ansamblul sau.

Problema este alta. Iar ea se afla exact la colegii lui Traian Ungureanu, mai precis la aceia care vad trecutul comunist numai in nuante de alb sinegru. Numai ca pe o confruntare intre cei puri si cei cu totul si cu totul murdariti. Realitatile au fost insa cu mult mai nuantate si intelegerea lor necesita mai degraba intelepciune decat pornire. Daca am fi stiut ca sistemul se va prabusi la 22 decembrie 1989, multi dintre noi am fi fost eroi. Dar comunismul ne parea, pana aproape de ultimele sale zile, o placa de plumb turnata pe vecie peste destinele noastre. Ceea ce facea ca opozitia sa le para multora inutila. Desigur ca noi, cei care atunci de-abia ieseam din adolescenta, puteam face mai mult. Iar parintii nostri puteau face la randul lor mai mult decat sa asculte pe furis "Europa libera". Dar asta o spunem acum, cand suntem liberi. Atunci, a face o asemenea optiune insemna practic a alege intre viata si moarte. Si o asemenea alegere este cea mai grea dintre toate.

Eu unul, va fac o marturisire: daca as fi avut ocazia sa fac ceea ce a facut Traian Ungureanu pentru a putea scapa de aici, as fi facut-o. Si o spun spre oripilarea celor care judeca azi numai in alb si negru, a celor care se considera apostolii puritatii ideologice pre- si postcomuniste.

De fapt, cei care judeca astfel nu sunt nici macar unii care viseaza, frumos, la cea mai buna dintre lumi. Abordarea lor are scopuri practice, cu radacini infipte adanc in solul putrezit al tranzitiei noastre de zi cu zi.

De fapt, "puritatea" si lipsa de nuante nu sunt decat ciomegele cu care le dau in cap celor care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt de acord cu ei; sau au fost si nu mai sunt intru totul ; sau "indraznesc" sa mai formuleze indoieli, dubii, sa caute nuante. A celor care - nu-i asa? - "sovaie". A celor care nu pot sa-si traiasca vietile intr-un conflict perpetuu.

Problema "puritanilor" este ca exponentul, liderul si modelul lor se intampla sa nu mai corespunda tocmai standardelor discutabile pe care ei insisi le-au construit si incearca sa le impuna tuturor. Dar asta e problema lor, nu a lui Traian Ungureanu!

Intr-adevar, judecata lipsita de nuante poate avea gradul ei de atractie, mai ales intr-o lume precum a noastra de azi, grav afectata de coruptie si relativism moral. "Puritanii" pot fi cu usurinta luati drept pastratorii adevaratelor valori, pe care le apara cu greu impotriva agresiunilor de tot felul. Este insa bine sa nu ne lasam inselati de aparente, sa judecam cu atentie nuantele. Si sa ne gandim daca nu cumva calea de iesire din comunism poate fi alta decat anti-comunismul galagios, pur, dur si revensard. Poate ca mai buna ar fi asumarea individuala a libertatii si exersarea valorilor care o compun: toleranta, capacitate de dialog, competitie, libera initiativa, spiritul comunitar, simtul bunei administrari, linistea si detasarea date de bunastarea individuala.

Unii cred ca Romania trebuie neaparat sa fie tara in care 20 de milioane de anticomunisti ferventi cauta cu infrigurare "colaborationistii" prin ungherele istoriei. Dar poate ca, mai curand, ar putea fi un loc in care oamenii isi vad linistiti de treburile lor si participa la viata comunitatii, constienti fiind ca vor trai mai bine cu cat muncesc mai eficient si cu cat se organizeaza mai inteligent.

N-ar fi rau sa se gandeasca putin la aceste lucruri si "puritanii" de azi. Cei in ale caror standarde atat de morale nu mai incape, iata, nici macar unul precum Traian Ungureanu.

Text publicat pe blogul lui Ovidiu Nahoi .