STUDIU Creditele pentru locuinţe, judeţ cu judeţ. În marile oraşe, valoarea unui împrumut depăşeşte media naţională de 140.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BCR a realizat profilul clientului care cere împrumut pentru casă

Valoarea medie a unui credit acordat de BCR pentru achiziţionarea unei locuinţe în Bucureşti este de circa 180.000 de lei (circa 41.000 de euro), iar la nivel naţional de peste 140.000 de lei (31.700 de euro), arată un studiu al băncii. Cele mai multe împrumuturi sunt accesate pentru apartamente cu două camere.

Valori mai mari ale creditelor pentru locuinţe decât valoarea medie la nivel naţional se înregistrează în judeţele Braşov (145.000 de lei), Constanţa (145.000 de lei), Iaşi (152.000 de lei), Timiş (149.000 de lei).

În acelaşi timp în judeţele Bacău (107.000 de lei), Bihor (112.000), Cluj (124.000), Dolj (125.000 lei) şi Sibiu (128.000 de lei) valoarea creditelor pentru locuinţe este mai mică decât valoarea medie la nivel naţional, potrivit unui studiu al BCR.

Din 10 clienţi, trei au deja o casă

Potrivit BCR, ponderea persoanelor care deţin deja o locuinţă şi au accesat un credit pentru a achiziţiona încă o proprietate aproape s-a triplat în 2013 faţă de 2012.

"Din multe puncte de vedere, în 2013, profilul clientului a rămas acelaşi cu cel din 2012, excepţie făcând un indicator care s-a modificat substanţial. Dacă în 2012, doar aproximativ 10% dintre clienţi deţineau deja o proprietate la momentul accesării creditului pentru noua locuinţă, în 2013 acest procent ajunge la aproape 29%.
Aceste date subliniază tendinţa de stabilizare a pieţei imobiliare, clienţii considerând că preţurile la care sunt tranzacţionate imobilele sunt unele care justifică investiţia, mai ales dacă clientul optează să inchirieze imobilul respectiv; diferenţa dintre rata unui credit ipotecar şi chirie este, în multe cazuri, una nesemnificativă
", a declarat, într-un comunicat, Teodor Mincu, şeful biroului management parteneri Banca Comercială Română (BCR).

Vedeta pieţei: apartamentul cu două camere

La nivel naţional, în anul 2013, 46% dintre creditele acordate de BCR pentru achiziţionarea unei locuinţe au fost folosite pentru cumpărarea apartamentelor cu două camere, 23% pentru cele cu trei camere iar 13% pentru garsoniere.

De asemenea, 14% din credite au fost folosite pentru achiziţionarea unei case, iar 4% pentru apartamente cu patru sau mai multe camere. În Bucureşti s-au acordat cele mai multe credite pentru apartamentele cu 2 camere - 48%.

Femeile câştigă teren

În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate de BCR pentru achiziţia unei locuinţe, aceştia sunt în proportie de 54% bărbaţi, marea majoritate dintre ei având vârsta cuprinsă între 25 şi 40 ani, căsătoriţi, cu studii superioare.

Ponderea bărbaţilor este însă în scădere faţă de 2012 (58,5%), zonele în care femeile sunt principalii clienţi ale acestei pieţe fiind din ce în ce mai multe, Bucureştiul remarcându-se în acest sens.

BCR este prima bancă din România care a luat decizia de a acorda credite preponderent în moneda naţională începând din luna octombrie 2012. BCR, membră a Erste Group, este cea mai mare bancă din România, după valoarea activelor (peste 15 miliarde de euro).

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei