Ştiri internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iată câteva ştiri internaţionale pe scurt.

Măsuri
Proprietarii din Chicago vor fi amprentaţi


Începând cu data de întâi iunie a acestui an, fiecare persoană care îşi va vinde locuinţa va trebui amprentată, conform publicaţiei American Banker. Măsura luată de Notariatul Public din Illinois, care va fi valabilă până în anul 2013, are ca rol prevenirea posibilelor tentative de fraudă, dar mai ales cunoaşterea corectă a identităţii proprietarului.

Scăderi
Immoeast, pierderi de 2,2 miliarde euro


Immoeast a înregistrat pierderi înainte de taxe de 2,27 miliarde euro în primele nouă luni ale anului fiscal, încheiat la 31 ianuarie. Minusurile survin în urma devalorizării portofoliului imobiliar şi sunt cauzate de impactul proiectelor anulate asupra activelor nete, se arată într-un comunicat al fondului austriac. Compania Immoeast, cu investiţii semnificative şi în România, a raportat, totodată, devalorizarea activelor nete cu 30.6%, la 7.03 euro pe acţiune.

Avans
Vânzarea caselor noi din SUA, în revenire


Vânzarea de case noi construite pe teritoriul Statelor Unite ale Americii  a crescut neaşteptat în luna februarie a acestui an. Vânzările au înregistrat o creştere de peste 5% faţă de luna anterioară, potrivit CNN Money. În februarie s-au vândut aproximativ 337.000 de case noi, comparativ cu cele 322.000 vândute în ianuarie. Această creştere a fost prima din luna iulie 2007 şi vine după estimări nu tocmai încurajatoare ale jucătorilor de profil din S.U.A.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG