Ştiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ChimieInvestiţie masivă în industria sodeiConcernul indian GHCL, care a preluat recent uzina românească de produse sodice UPSOM Ocna Mureş, anunţă că va demara un program investiţional în

Chimie
Investiţie masivă în industria sodei
Concernul indian GHCL, care a preluat recent uzina românească de produse sodice UPSOM Ocna Mureş, anunţă că va demara un program investiţional în valoare totală de 40 milioane de euro, în vederea modernizării capacităţilor de producţie din această unitate. În luna noiembrie va intra în funcţiune o linie nouă de monohidrare, prin care se va obţine soda grea - mai căutată pe piaţă datorită calităţilor sale. Programul mai prevede modernizarea cuptoarelor de var şi a instalaţiilor de granulare a sodei, instalarea de calcinatoare noi, decantoare de saramură, filtre de bandă etc. Reprezentanţii GHCL adaugă, de asemenea, că acest concern este interesat şi de preluarea Uzinelor Sodice Govora. (Dan Străuţ)
Investiţii
Beneficiarii de fonduri PHARE, obligaţi să facă dovada cofinanţării
La semnarea contractului de lucrări finanţat din fonduri PHARE, beneficiarul trebuie să facă dovada surselor de cofinanţare prin prezentarea bugetului aprobat pe anul în curs, a decis ieri guvernul. În cazul contractelor care se derulează pe mai mulţi ani, beneficiarii trebuie să prezinte, la semnarea contractului, bugetul pe anul în curs şi proiecţia bugetară multianuală. Contravaloarea confinanţării trebuie transferată în contul de trezorerie deschis de Ministerul Integrării în cinci zile de la emiterea certificatului de plată. De asemenea, beneficiarul trebuie să pună la dispoziţie constructorului amplasamentul lucrării, liber de sarcini, la 28 de zile de la data semnării contractului. Dacă lucrările nu sunt finalizate la un an de la expirarea termenului de efectuare a plăţilor prevăzut în memorandumul de finanţare, beneficiarul este cel care va restitui sumele către Comisia Europeană, şi nu bugetul de stat. Ordonanţa de Urgenţă aprobată de guvern vizează precizarea obligaţiilor beneficiarilor de fonduri PHARE, şi operativitatea controalelor. (Delia Budurcă)
Energie
40 milioane de lei pentru sistemele de încălzire
Sistemele de încălzire centralizată din 23 de judeţe şi municipiul Bucureşti vor primi 40,3 milioane de lei (11,3 milioane de euro) pentru modernizări şi retehnologizare, în cea de-a treia tranşă din acest an din sumele defalcate din TVA, a stabilit ieri guvernul. În total, sumele alocate în 2006 de la bugetul de stat pentru modernizarea sistemelor centralizate ajung la 490 milioane de lei (circa 140 milioane de euro). Aproape 10 milioane de lei (2,8 milioane de euro) vor ajunge la RADET Bucureşti, 2 milioane de lei sunt destinaţi sistemului de încălzire din Piatra Neamţ, 4,5 milioane lei, termoficării din Galaţi, 1,4 milioane lei (0,4 milioane de euro), la Deva, 1,3 milioane lei (0,3 milioane de euro), la Craiova. Sumele alocate de la buget pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei prin sistemele publice centralizate se diminuează anual, începând cu 2005, cu o cotă de 33% în primul an (respectiv 2.500 de miliarde), de 66% în al doilea an (respectiv 5.000 de miliarde) şi de 100% în al treilea an (7.500 de miliarde). (Delia Budurcă)
Piaţa muncii
CNPR: Migraţia interregională ar trebui încurajată
Confederaţia Naţională a Patronatului Român (CNPR) acuză, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului muncii, Gheorghe Barbu, lipsa unei strategii guvernamentale şi a unor informaţii exacte în domeniul forţei de muncă. Reprezentanţii patronatelor apreciază că Executivul nu a luat măsuri pentru sprijinirea migraţiei interregionale a forţei de muncă,

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu