Statul va investi în tinerii care nu lucrează şi nu merg la şcoală: „Reprezintă o resursă imensă pentru România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs” în valoare totală de peste 185 de milioane de euro.

Potrivit datelor transmise de MIPE, dintre cele 99 de proiecte câştigătoare, 12 au fost semnate, miercuri, 1 septembrie, la minister, urmând ca restul să fie semnate în zilele următoare.

„Datorită celor 99 de contracte câştigătoare aproape 60 de mii de tineri NEETs („Not in Employment, Education or Training”), şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor, astfel încât să poată să-şi finalizeze studiile obligatorii, să urmeze cursuri de calificare profesională în meserii pentru care este o mare cerere pe piaţa muncii şi să îşi găsească un loc de muncă.”, transmit reprezentanţii MIPE.

Sursa citată menţionează că, pe lângă aceasta, 1.500 de tineri vor fi ajutaţi să-şi deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.

„Prin aceste contracte avem un singur scop: asigurarea unui viitor sigur tinerilor NEETs acasă, în România. Sunt mulţi tineri, care nu şi-au finalizat studiile şi care nu au nici un loc de muncă. 

Aceşti tineri reprezintă o resursă imensă pentru România, iar noi vrem să-i ajutăm să-şi găsească un loc de muncă bine plătit. Este una din cele mai importante obiective ale acestei guvernări: asigurarea unui trai decent acasă, în ţară. Doresc să mulţumesc colegilor mei din minister, colegilor de la POCU pentru că susţin aceste proiecte, că sunt interesaţi de soarta tinerilor.”, a declarat Hegedüs Csilla, secretar de stat.

„Astăzi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au fost semnate cu beneficiarii 12 contracte în valoare de 32.271.269,44 euro. O parte din cele 99 de proiecte au fost deja semnate, urmează ca în următoarele 2 săptămâni toate contractele să fie semnate şi să înceapă implementarea proiectelor.”, au precizat reprezentanţii MIPE.

La eveniment au mai participat secretarii de stat MIPE Corina Atanasiu, Cătălina Bădoiu, Cristian Roman, secretarul general MIPE Nicuşor Ciocănea şi secretarul general adjunct Cecilia Văduva, Directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, Daniel Popa şi directorul general adjunct Dorina Zlota.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”