Statul american Washington retrage facilităţile fiscale de care beneficia Boeing, pentru a evita ca UE să impună tarife pentru bunuri americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul american Washington retrage facilităţile fiscale de care beneficia Boeing, pentru a evita ca UE să impună tarife pentru bunuri americane, transmite Reuters,

Boeing a anunţat că măsura va face ca Statele Unite să respecte reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), dar grupul european Airbus a anunţat că măsura este doar ”un pas iniţial” pentru rezolvarea unui conflict transatlantic de lungă durată legat de subvenţiile pentru avioane.

OMC a constatat că Boeing şi Airbus, cei mai mari doi producători de avioane din lume, au beneficiat de subvenţii ilegale de ordinul miliardelor din dolari, în două cazuri care datează din 2004. Organizaţia a penalizat ambele părţi pentru că nu au respectat în totalitate decizii anterioare, deschizând calea pentru un război al tarifelor.

Măsura luată de Senatul statului Washington a avut loc înainte de o decizie a OMC aşteptată în această primăvară, care ar permite UE să impună tarife pentru importuri din SUA.

Producătorii de articole de lux şi de whisky şi-au exprimat îngrijorarea în legătură declanşarea unui război al tarifelor dincolo de industria aerospaţială.

Potrivit Airbus, OMC trebuie să decidă dacă statul Washington a eliminat toate subvenţiile ilegale, dar a apreciat că Reprezentantul pentru Comerţ al SUA trebuie să rezolve problema subvenţiilor de miliarde de dolari oferite Boeing de statul Kansas şi agenţii federale precum NASA.

UE a contestat statutul fiscal preferenţial al industriei aerospaţiale din statul Washington, introdus în urmă cu 16 ani şi reînnoit în 2013, pentru a atrage activităţi de producţie pentru avionul 777X al Boeing.

Dacă proiectul votat de Senatul statului Washington va fi promulgat, schimbările vor elimina scutirea de 40% din taxa pentru afaceri şi ocupaţie, care a permis Boeing economisirea a 118 milioane de dolari, în 2018.

Statele Unite au înăsprit în februarie tarifele aplicate avioanelor Airbus, după ce anul trecut au obţinut acordul OMC de a penaliza produse americane în valoare de 7,5 miliarde de dolari, din cauza subvenţiilor de care a beneficiat Airbus.

O decizie într-un caz paralel intentat de UE la OMC este aşteptată în următoarele luni.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort