Şoferii păgubiţi pot primi banii RCA înaintea reparaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor anunţă că a hotărât modificarea Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA). Partea păgubită are dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile produse autovehiculului înainte de efectuarea reparaţiei acestuia.

Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), principalele modificări aduse acestor norme sunt:
** Asiguratorul RCA are obligaţia de a stabili cuantumul despăgubirii la valoarea preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în cataloagele de specialitate, astfel încât despăgubirea primită să-i permită păgubitului efectuarea reparaţiilor. Până acum, în aceste situaţii, costul reparaţiilor era stabilit pe baza evaluării asiguratorilor, iar preţurile erau cel mult la nivelul celor practicate de către unităţile
de specialitate. Această măsură va permite păgubiţilor să solicite întâi plata despăgubirilor şi ulterior să efectueze reparaţiile necesare.
** Asiguratorul RCA are obligaţia, în situaţia în care are suspiciuni întemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, de a comunica în scris asiguratului şi păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei,  intenţia de a desfăşura investigaţii. Aceste investigaţii nu pot dura mai mult de 3 luni de la data avizării daunei;
** Asiguratorul RCA are obligaţia de a efectua plata dosarelor de dauna, în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei faţă de 15 zile aşa cum era stabilit până acum.
Conducerea CSA reaminteşte loferilor că, în orice situaţie, „păgubiţii au posibilitatea de a efectua reparaţia la orice unitate reparatoare doresc, indiferent dacă aceasta se află sau nu pe lista service-urilor cu care societatea de asigurare are încheiate convenţii de colaborare.
„Dacă până acum societatea de asigurare stabilea valoarea despăgubirilor potrivit propriilor criterii, acum valoarea pagubei se stabileşte având în vedere preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau cele din cataloagele de specialitate“, precizează Angela Toncescu, preşedintele CSA.
Modificările prezentate vor intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare