Senatorii au aprobat repatrierea rezervei de aur. Băsescu: Nu va veni nimeni să viziteze subsolurile BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae

Iniţiativa lui Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae de a repatria rezerva de aur a României de la Londra face paşi înainte. Senatorii au aprobat luni proiectul de lege, în ciuda eforturilor opoziţiei de a retrimite propunerea legislativă înapoi la comisii.

Din cei 103 senatori prezenţi luni la şedinţa în plen a Senatului, 59 au votat „pentru”, 28 au votat „contra”, iar 16 s-au abţinut. Propunerea legislativă merge acum la Camera Deputaţilor, for decizional.

Opoziţia a încercat să întoarcă proiectul de lege la comisiile de specialitate din Senat, pentru a fi reanalizat, dar fără succes. Ei au strâns doar 38 de voturi, în timp ce 62 de voturi au fost împotriva retrimiterii.

Proiectul de lege nu are, deocamdată, un punct de vedere din partea Guvernului şi nici un aviz al Băncii Naţionale a României. Senatorul PNL Ion Vela a atras atenţia asupra acestui fapt, în timpul dezbaterilor, şi a cerut explicaţii de la reprezentantul Executivului prezent. Microfonul i-a fost însă tăiat de preşedintele de şedinţă Claudiu Manda, proaspăt soţ al Liei Olguţa Vasilescu.

Băsescu: Nu va veni nimeni să viziteze subsolurile BNR

Senatorul PMP Traian Băsescu a ironizat iniţiativa, explicând că trebuie să arătăm că rezerva de aur există, pentru că „nu va veni nimeni să viziteze subsolurile Băncii Naţionale”. El a menţionat că rezerva din străinătate reprezintă şi o garanţie pentru vreme rea şi că, într-o situaţie de criză, „nu o să ştim cum să fugim mai repede cu aurul la Londra”.

Liberalul Florin Cîţu a menţionat că România îşi garantează împrumuturile prin această rezervă de aur, iar împrumutul de 3 miliarde de euro luat recent ar fi costat mult mai mult, fără garanţia aurului deţinut la Londra.

Senatorul social-democrat Şerban Nicolae şi-a apărat iniţiativa dând exemplul Olandei, care a repatriat 122 de tone de aur, anul trecut. „Nu se face distincţie între rezervele din tezaurul de la BNR şi cele internaţionale”, a precizat el, amintind că 40 de tone de aur se află deja în România.

Proiectul iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv aproape 56 de tone de aur. Cei doi doresc ca depozitele de aur constituite de BNR în străinătate să nu poată depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă.

 „Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară”, apreciază Dragnea şi Nicolae.

Cele mai recente date de la BNR arată că rezerva de aur s-a menţinut în martie la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea rezervei de aur s-a situat la 3,835 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie au fost de 35,865 miliarde euro, faţă de 36,364 miliarde euro la 28 februarie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim