Şeful Companiei de Drumuri ar putea fi demis: Dăncilă vrea să ştie cât de important este Narcis Neaga pentru proiectele viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, luni seara, la TVR, că va vorbi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a vedea cât de important este directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, pentru proiectele următoare, spunând că ar fi mai bine ca angajaţii CNAIR să meargă pe şantierul fiecărei investiţii şi să supravegheze lucrările de acolo.

Dăncilă a spus, luni, în emisiunea de la postul public de televiziune, că vrea să înfiinţeze un departament al proiectelor de infrastructură, sub coordonarea sa. 

"Aici va trebui să luăm nişte măsuri, nişte măsuri foarte stricte şi acum am această posibilitate să iau aceste măsuri. În primul rând vreau să fac un Departament al infrastructurii, al proiectelor de infrastructură, sub coordonarea primului ministru, în care săptămânal să văd progresele făcute pe fiecare obiectiv în parte. Pentru că eu am spus şi am spus şi ministrului Cuc: sunt atâţi angajaţi la CNAIR. Eu cred că dacă ar merge pe fiecare investiţie, pe fiecare drum şi ar sta acolo 20-30 cu o foaie de parcurs, ce se execută zilnic, am avea mai multe şanse decât dacă stăm în birou şi vrem să coordonăm de acolo. Mai mult, firmele care nu se încadrează în termene trebuie să plece”, a spus premierul.

Întrebată dacă directorul CNAIR, Narcis Neaga, va mai rămâne pe funcţie, Dăncilă a răspuns: “Voi vorbi cu domnul Cuc să vedem cât de important este pentru proiectele următoare Narcis Neaga”.

Primele zvonuri privind demiterea şefului CNAIR, Narcis Neaga, au apărut imediat după alegerile europarlamentare, simultan cu arestarea liderului PSD, Liviu Dragnea, perioadă în care s-a luat şi decizia de demitere a directorului general al Tarom.

În ciuda eforturilor ziariştilor de a obţine informaţii oficiale, Ministerul Transporturilor nu a răspuns.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”