Şeful ANAF: Profesorii trebuie să plătească impozit pentru meditaţii. Dau şi un exemplu tinerilor pe care îi modelează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a transmis joi, că nu este o prioritate să se alerge după un profesor, sau după o manichiuristă, dar a ţinut să precizeze că profesorii trebuie să plătească impozit pentru meditaţii, iar în acest context ANAF a trimis scrisori în care cei din urmă sunt sfătuiţi să îşi facă PFA.

Lucian Heiuş a afirmat că a făcut nişte programe de conformare şi a trimis nişte scrisori, în nişte judeţe pilot, pentru a vedea dacă creşte conformarea fiscală la plată, arătând că în Bucureşti Ilfov a trimis la saloanele de înfrumuseţare, la Cluj şi Sibiu a trimis la profesori şi în Braşov şi Constanţa, zone de turism, a trimis scrisorile pentru cei care închiriază turiştilor. 

„Sunt acţiuni de prevenţie, eu cred foarte mult în prevenţie, degeaba mă duc astăzi şi îl amendez, eu vreau chiar să nu mai facă aşa ceva. Vrem ca acel individ, societăţi care sunt obişnuite să facă evaziune fiscală să înţeleagă că nu se mai poate”, a spus şeful ANAF în emisiunea Talk News de la Profit News TV, transmite News.ro. 

Întrebat dacă meditaţiile ar trebui impozitate, Heiuş a spus că este un venit de natură salarială pentru care trebuie să plăteşti impozit, astfel că în scrisori li s-a transmis profesorilor să îşi facă PFA. Legislaţia există, a mai spus sursa citată. 

„Nu este o prioritate pentru mine, acum, să alerg după un profesor, sau să alerg după o manichiuristă care lucrează opt ore la salon şi poate mai lucrează două cliente sau trei seara acasă, în sufragerie, dar nu este normal să se întâmple acest lucru. Prefer ca pe mica evaziune să merg pe prevenţie, pe programe de informare”, a mai spus Heiuş. 

El a menţionat că profesori ar trebui să dea un exemplu prin plata acestor impozite în faţa acelor tineri pe care îi modelează, prin meditaţiile pe care le dau. 

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima