Şefii Romarm au fost înlocuiţi din funcţie. Cine sunt noii membri CA şi cât câştigă fiecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romarm este principalul furnizor din România de tehnică şi servicii militare, fiind o prezenţă constantă în peste 50 de pieţe în ţări din Europa, America de Nord, America de Sud, Asia şi Africa.

Toţi membrii Consiliului de Administraţie al Romarm au fost înclouiţi din funcţie, a anunţat vineri Ministerul Economiei, precizând cine sunt noii membrii şi cât câştigă fiecare.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Romarm a decis înlocuirea membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al Romarm.

Astfel, noii membri ai CA Romarm sunt:

Bogdan Merfea – de pregătire inginer, cu o experienţă de 21 de ani în poziţii de top executive în mai multe bănci, unde a fost responsabil cu strategia de dezvoltare, risk management şi implementarea planurilor de expansiune ale respectivelor bănci. Din aceasta calitate, a fost responsabil şi cu acordarea creditelor bancare pentru diverse companii din industria de armament. 

Vlad Nastase – expert în reorganizare şi proiecte complexe de fuziuni şi achiziţii, membru în Board-ul TMA Global (Asociaţia Globală a profesioniştilor în reorganizare), având experienţă în calitate de membru independent în consiliul de administraţie al TMK Artrom (companie listată la BVB) şi Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzători Privaţi. Mai conduce propria firmă de consultanţă în restructurare de business. Numirea s-a făcut sub condiţia renunţării la contractul de consultanţă între Concilium Counsulting şi UMB.

Carmen Bahrim – a fost CEO la BNP Pribas Cardif Romania, experienţă în consilii de administraţie şi pe managementul schimbării. Este specialistă în transformare de procese organizaţionale, de care s-a ocupat în mai multe companii şi asociaţii profesionale din România şi străinătate.

Iulian-Cristian Simu, specialist în industria de apărare, având experienţa tehnică, juridică şi managerială în domeniu. El a a asigurat, din poziţia de secretar de stat în Ministerul Economiei, coordonarea atât a Romarm cât şi a filialelor sale.

Mihail-Dan Stan – expert în rezolutie bancară şi standarde financiare internaţionale (ACCA, CAFR, CECAR), membru în consiliul director al ACCA Romania.

Numirile sunt pe durată de 4 luni cu posibilitate de prelungire cu încă două luni.

Membrii înlocuiţi au fost:

Ionel Georgescu, Claudiu Daniel Rădulescu, Ruxandra Rodica Anghel şi Cătălina Teodorescu Hătmanu.

Indemnizaţia brută lunară fixă a membrilor consiliului este de 6.454 lei, potrivit Hotărârii AGA 67/07.08.2018.

Principalul producător şi exportator direct de produse militare din România, Compania Naţională ROMARM S.A. a fost înfiinţată în anul 2000 prin fuziunea celor mai importante fabrici ale Industriei Româneşti de Apărare şi este principalul furnizor de echipament militar, muniţie şi servicii de întreţinere.

ROMARM este o structura tip holding cu capital 100% românesc, sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri.

Cu o lungă tradiţie in Industria de Apărare, materializată în experienţa de peste 75 de ani de producţie militară, ROMARM este totodată o companie nouă şi flexibilă, adaptată la rigorile şi cererile pieţei economice.

Compania Naţională ROMARM S.A. este principalul furnizor din România de tehnică şi servicii militare, fiind o prezenţă constantă în peste 50 de pieţe în ţări din Europa, America de Nord, America de Sud, Asia şi Africa.

Principala noastră ţintă este calitatea produselor şi serviciilor noastre. În acest sens, C.N. ROMARM S.A. a implementat deja sistemul de asigurare al calităţii conform cu standardele şi cerinţele internaţionale ISO 9001 şi este complet autorizată şi certificată de Ministerul Apărării Naţionale din România.

C.N. ROMARM S.A. are in subordine 15 filiale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră